Protestul profesorilor de la Colegiul Goethe încetează, anunță Ministerul Educației care susține că a trimis Corpul de Control la sesizarea unui părinte care viza „desfășurarea de meditații cu elevii de la clasă de către un cadru didactic”
Protestul profesorilor de la Colegiul German Goethe încetează, anunță Ministerul Educației, fără a preciza ce se întâmplă cu demisiile depuse de toți cei trei directori ai școlii. Ministerul spune într-o comunicare remisă Edupedu.ro că reprezentanții instituției, împreună cu cei ai inspectoratului școlar au discutat astăzi cu reprezentanții profesorilor din Colegiul German Goethe și „am primit asigurări că protestul cadrelor didactice încetează”.
Ministerul Educației anunță că a trimis Corpul de Control la Colegiul German Goethe din Capitală ca urmare a sesizării primite din partea unui singur părinte al cărui copil este elev la această școală. Sesizarea părintelui „viza desfășurarea de meditații cu elevii de la clasă de către un cadru didactic, respectiv acțiuni de bullying ale aceluiași cadru didactic asupra elevului minor ca urmare a renunțării frecventării meditațiilor organizate de cadrul didactic”, susține Ministerul Educației într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro.
Amintim că toți cei trei directori ai Colegiului German Goethe din București au demisionat ieri, ca reacție la atitudinea „umilitoare” la care au fost supuși de Corpul de Control al Ministerului Educației, a anunțat în urmă cu o zi colegiul, într-un comunicat. Profesorii și personalul nedidactic din Colegiu au informat părinții că se solidarizează cu cei trei directori și declanșează un „protest, în care vom asigura supravegherea la clasă a elevilor, fără evaluare sau predare de conținuturi didactice”. „Protestul va continua până la rezolvarea situației, prin reluarea funcțiilor celor trei directori ai Colegiului”, anunță profesorii Colegiului German Goethe.
Cei trei directori ai Colegiului German Goethe care anunță că și-au depus demisiile sunt Ilinca Rodica, Lipan-Weber Maria și Popa Mădălina.
Potrivit surselor Edupedu.ro, verificarea Corpului de Control vine în contextul în care noua conducere a Colegiului Goethe ar fi făcut față unor presiuni de a accepta transferuri ilegale ale unor elevi de la alte școli la colegiu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii