Diploma de absolvire a liceului va conţine un cod QR / Măsura va fi extinsă pentru toate formularele actelor de studii
Diploma de absolvire a liceului, precum şi certificatul de acordare a definitivării în învăţământ vor conţine un cod QR începând din acest an, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, transmite Agerpres.
„La iniţiativa Ministerului Educaţiei, începând cu anul 2024, ca o dovadă a transformării digitale pe care o traversăm împreună, diploma de absolvire a liceului, precum şi certificatul de acordare a definitivării în învăţământ urmează să conţină ca element distinctiv şi un cod QR, urmând ca această măsură să fie extinsă cu anul şcolar următor, adică 2024 – 2025, pentru toate formularele actelor de studii”, a precizat Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă, la finalul şedinţei de Guvern.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat recent că, începând de anul acesta, în învăţământul superior, diploma de doctor va conţine un cod QR care va permite accesul la informaţii care vor facilita validarea şi conformitatea diplomelor direct în baza de date a ministerului.
În plus, din anul universitar 2024 – 2025, toate actele de studii care se eliberează absolvenţilor vor fi întocmite în limbile română şi engleză şi vor fi însoţite de suplimentul la diplomă doar în format Europass.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank