G4Media.ro

Fostul baron PSD din Prahova Mircea Cosma și fiul său, Vlad Cosma,…

Sursa: Facebook/Mircea Cosma

Fostul baron PSD din Prahova Mircea Cosma și fiul său, Vlad Cosma, au scăpat definitiv de închisoare prin prescripţie. În primă instanță au fost condamnați la 8 și 5 ani de închisoare

Fostul preşedinte PSD al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, au scăpat definitiv de închisoare în dosarul de corupţie în care au fost iniţial condamnaţi la 8, respectiv 5 ani de închisoare cu executare, transmite Agerpres. Ei sunt beneficiarii deciziilor Curții Constituționale și ai modificărilor legislative din timpul guvernării Dragnea – PSD. Dosarul DNA a fost trimis în judecată în 2014, acum un deceniu.

Curtea de Apel Ploieşti a respins joi ca nefondat apelul declarat de DNA Ploieşti faţă de decizia din octombrie 2023 a Tribunalului Prahova care a dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei faptelor.

Citește mai jos cronologia dosarului realizată de Agerpres:

La acel moment, magistraţii de la Tribunal au decis încetarea procesului penal împotriva lui Mircea Cosma pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită (5 acte materiale) şi abuz în serviciu (trei acte materiale) ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

De asemenea, instanţa a dispus încetarea procesului faţă de Vlad Cosma pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă (3 acte materiale), tot ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

Pe acelaşi considerent, judecătorii au încetat procesul faţă de alţi doi inculpaţi din dosar – omul de afaceri Răzvan Alexe şi Daniel Alixandrescu, fost director în cadrul CJ Prahova.

Totodată, instanţa a dispus confiscarea de la inculpaţi a unei sume totale de peste 10,6 milioane de lei.

Decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti este definitivă.

Iniţial, în noiembrie 2016, un complet de trei judecători de la ÎCCJ a dat o primă sentinţă în acest caz. Fostul preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani de închisoare, în timp ce fiul său, Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare. De asemenea, omul de afaceri Răzvan Alexe şi fostul şef al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu au primit doi ani şi şase luni, respectiv şase ani de închisoare.

Ulterior, în martie 2018, în apel, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a decis rejudecarea dosarului, pe motiv că o parte dintre martori au dat declaraţii contradictorii în instanţă şi există suspiciuni legate de modul în care procurorii de la DNA Ploieşti au administrat probele. Dosarul a fost trimis atunci la Secţia penală a ÎCCJ.

La rejudecare, procesul a fost amânat de mai multe ori, o parte dintre judecătorii din complet au fost schimbaţi, după care dosarul a fost trimis, în septembrie 2019, la Tribunalul Prahova, unde procesul trebuia să se rejudece de la zero.

Pe 20 ianuarie 2020, Tribunalul Prahova a trimis dosarul înapoi la Instanţa supremă, susţinând că există un conflict negativ de competenţă între acest tribunal şi Instanţa supremă. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că nu există un conflict negativ de competenţă, iar dosarul s-a întors la Tribunalul Prahova.

În data de 11 aprilie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Vlad Cosma, acuzat de trafic de influenţă, şi pe Mircea Cosma, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Răzvan Alexe a fost acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită şi Daniel Alixandrescu – de luare de mită şi abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în perioada 2012 – 2013, Răzvan Alexe (apropiat al familiei Cosma) şi fostul deputat Vlad Cosma au pretins şi primit de la trei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, suma totală de 4.410.149 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăţi către două firme controlate în fapt de Alexe.

Procurorii susţin că sumele de bani au fost pretinse şi primite de cei doi în schimbul intervenţiei la persoane cu putere de decizie din cadrul CJ Prahova, şi anume la Mircea Cosma şi Daniel Adrian Alixandrescu (director executiv al Direcţiei Patrimoniu, având în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât societăţile să obţină trei lucrări de modernizare/ întreţinere a drumurilor, dar şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate.

Cele trei lucrări se referă la obiectivele: „Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, judeţul Prahova”, „Lucrări şi servicii privind întreţinerea curentă a drumurilor publice – plombe” şi „Întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de iarnă 2012 – 2013”.

Conform DNA, pentru ca societăţile denunţătorilor să câştige cele trei lucrări, în cadrul CJ Prahova s-au desfăşurat, sub directa implicare a lui Mircea Cosma şi Daniel Alixandrescu, proceduri de achiziţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi prin care bugetul judeţului a fost prejudiciat cu suma totală de 6.077.273 lei.

„Pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu rezultate din lege şi din fişa postului şi pentru a favoriza cele trei societăţi comerciale, inculpaţii Cosma Mircea şi Alixandrescu Daniel Adrian au pretins şi primit de la inculpatul Alexe Răzvan o parte din sumele pretinse şi primite de acesta de la denunţători, respectiv 1.890.064 lei – inculpatul Cosma Mircea şi 130.000 lei – inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian. Anterior, în perioada 2010 – 2011, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, inculpatul Cosma Mircea a mai pretins de la reprezentantul de atunci al uneia dintre cele trei societăţi comerciale (în prezent decedat), în schimbul decontării cu prioritate a sumelor datorate de autoritatea publică judeţeană pentru lucrări executate de această firmă, suma totală de 900.000 lei, din care a primit 550.000 lei”, susţineau procurorii.

Conform DNA, suma a fost disimulată în contravaloarea unor suprafeţe de teren arabil, obiect al unor contracte de vânzare-cumpărare autentificate, în baza cărora societatea le-a „achiziţionat” de la persoane interpuse de inculpat, apropiate familiei sale, la preţuri supraevaluate. Obiectul mitei l-a reprezentat în acest caz diferenţa dintre preţul de vânzare către societatea respectivă şi preţul cu care terenurile fuseseră efectiv cumpărate anterior, de la primii proprietari, şi este în cuantum de 487.000 lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

26 comentarii

  1. Mulțumim Iohanis!

  2. Justitie, nu gluma.

  3. Justiție mafiota

  4. Intr-o tara in care tergiversarea dosarelor e regula, prescriptia vine cu niste termene foarte scurte sa ajute si ea. Sigur, daca ai conexiuni beneficiezi de instrumentele de mai sus.

  5. Justiția liberă și corectă!

  6. Tara lucrului bine facut!

  7. Strigător la cer.

  8. Inca o data justitia si-a facut datoria si a recompensat politicienii pentru salariile/pensiile uriase incasate degeaba pentru cei vreo 20 de ani de munca prestata.

  9. La prima vedere nu s-a aplicat decizia CJUE din cauza C-131/2023 care vizează cauze de corupție în raport de care termenul de prescripție a răspunderii penale nu se calculează potrivit deciziei ICCJ 67/2022 de dezlegare a unor chestiuni de drept ,în interpretarea dată de această decizie deciziilor CCR 297/2018 și 358/2022.Există ,potrivit datelor din articol acte procedurale precum prima condamnare dată de ICCJ în 2016 sau hotărârea din apel de trimitere a cauzei spre rejudecare din 2018 care au fost comunicate inculpaților și de la care începeau să curgă noi termene de prescripție,iar prescripția specială a răspunderii penale(care nu a fost niciodată abrogată sau declarată neconstituțională)se împlinea cel mai devreme pentru primele fapte în 2026.

  10. Dragut.

  11. Banuiesc ca toti cei care au intrumentat dosarul (procurori/magistrati/etc) si-au luat salariile si bonusurile la timp, si al 13-lea,14-lea salar , vouchere de vacanta etc. Performanta lor se vede…. Ce bine ca vor iesi la pensie la doar 20 ani de activitate. Coruptia e cronica, tara asta nu mai are nici o sansa!

  12. mi-as dori sa se trezeasca lumea, dar au avut grija latrinele sa ii adoarma pe oameni definitiv, au ars in spitale bebelusi, adulti, educatie e la pamant o spun toate testele, toti profesorii universitari ca a scazut nivelul, justitia se limiteaza doar la a iesi la PENSIE cat mai repede, politia e pentru batut si amenintat oamenii decenti ……… votati PSDNLUDMR

  13. Cel mai grav e ca nu le e rusine. Din contra, sunt mandri ca au demonstrat din nou ca nu sunt doar niste fraieri.
    Eu daca as avea puterea, i-as lasa liberi. Dar in schimb i-as inchide pe toti care au facilitat aceste marlanii din ultimii ani, in care o gramada de smecheri au scapat. Si averile confiscate. Sa zica: „eram ok, i-am scapat pe infractori si am ajuns eu la racoare”
    Sa fim seriosi, daca ar vrea, s-ar putea afla tot, dar coruptia e mult mai puternic infipta in acest stat condus de mafioti

  14. Iată, o nouă reușită a justiției din România pe calea către prosperitate și progres! Tot înainte, spre victoria finală!

  15. Traiasca Justitia Romana LIbera si Independenta! Si procurorii pe langa ei…

  16. Câtă șpagă au dat nenorociții ăștia ?

  17. Să te ții acuma ce făloși se vor manifesta cei doi. Ca și când nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le-a mirosit. Nu o să mai ajungă nimeni nici cu prăjina la nasul lor.

  18. Si suntem din nou in judetul Prahova, PH adica patria hotilor. Iar PSD cu Ciolacu in frunte ne tot promit, adica tergiverseaza. Promisiunile vor fi prescrise si noi proscrisi.

  19. Baieti…. aaalooo!!! Cand am fost in strada in 2017 am fost vizitati de ficus(dulap) odata… era in jacheta rosie(!!!). Mi-am spus ca, lasa el doar minimizeaza pierderile… da, pierderile lui si ale clicii mafiote care conduce tara. Draqnea era prea de tot, asa ca l-au dat deoparte si au „facut treaba” pe nesimtite… Acum nici nu mai poti protesta ca te trezesti cu neolegionarii folosindu-se de protest. Asa ca am devenit Republica Bananiera Romania…

  20. Justitie, nu gluma. Vai de tara asta.

  21. Spui justitie in Romania si tragi apa peste…

  22. Votam in continuare sa fie bine pentru hoti.

  23. Justiție? O vorbă de dânșii inventată…