G4Media.ro

Hunter Biden va fi audiat de republicani cu privire la afacerile sale…

Sursa foto: Nicholas Kamm / AFP

Hunter Biden va fi audiat de republicani cu privire la afacerile sale suspecte din străinătate

Două comisii parlamentare dominate de majoritatea republicană au anunţat joi, după luni de dezbateri aprinse, că fiul preşedintelui american Joe Biden, Hunter Biden, va fi audiat la sfârşitul lui februarie cu privire la afacerile suspecte din străinătate de care aceste comisii îl acuză, informează AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Om de afaceri în prezent reconvertit în artist plastic şi dublu inculpat de justiţia federală, Hunter Biden, 53 de ani, este una dintre ţintele privilegiate ale opozanţilor republicani, la câteva luni de alegerile prezidenţiale din noiembrie, când tatăl lui va candida pentru un nou mandat.

Hunter Biden se va prezenta pentru „o depoziţie pe 28 februarie” în faţa comisiei de afaceri juridice şi celei de supervizare din cadrul Camerei Reprezentanţilor, cu majoritate republicană, au anunţat într-un comunicat cei doi şefi ai comisiilor.

„Depoziţia lui Hunter va avea loc după mai multe discuţii cu membri şi apropiaţi ai familiei Biden”, au adăugat Jim Jordan şi James Comer.

Cu toate acestea, ei nu au precizat dacă audierea va avea loc în spatele uşilor închise, un subiect de dispută cu Hunter Biden.

Săptămâna trecută, cele două comisii au recomandat ca Hunter Biden să fie declarat vinovat de obstrucţionarea prerogativelor de anchetă ale Congresului, pentru că a refuzat să participe la o audiere în spatele uşilor închise cu privire la interesele sale financiare în străinătate. Hunter Biden cere o audiere publică.

Inculpat pentru fraudă fiscală şi deţinere ilegală de arme, Hunter Biden, al cărui trecut este marcat de diverse adicţii, a pledat nevinovat la aceste două capete de acuzare.

Cele două comisii îl acuză că a făcut afaceri suspecte în Ucraina şi China, profitând de numele şi relaţiile tatălui său.

Conservatorii din Camera Reprezentanţilor au lansat de asemenea o anchetă împotriva lui Joe Biden, pe care ei îl acuză că a făcut uz de influenţa sa pe vremea când era vicepreşedinte al lui Barack Obama (2009-2017), pentru a-i permite fiului său Hunter să facă aceste afaceri în străinătate. Preşedintele american şi fiul său neagă toate aceste acuzaţii.

Republicanii susţin că familia Biden – în special fiul preşedintelui, Hunter Biden – a primit peste 15 milioane de dolari de la companii şi guverne străine în Ucraina, Rusia, Kazahstan, România şi China, între 2014 şi 2019, aminteşte EFE. De asemenea, parteneri ai săi ar fi primit alte 9 milioane de dolari.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...