Uniforma va deveni obligatorie în toate școlile din Franța din anul 2026, vrea președintele Emmanuel Macron, dacă se dovedește că ajută la combaterea discriminării în școli
Toți elevii din Franța vor purta uniformă în școli din anul 2026 dacă rezultatele impunerii uniformelor școlare în câteva școli din Franța în prezent, sub formă de experiment, vor fi favorabile și vor ajuta la combaterea discriminării, vrea președintele Emmanuel Macron, după cum a declarat acesta la conferința de presă de marți, 16 ianuarie, scrie Edupedu.ro.
Problema “ținutei unice”, sau a uniformei, în școli, a făcut obiectul unor dezbateri în ultimele luni în Franța. Aproximativ o sută de școli s-au oferit să o încerce începând din acest an, notează Le Parisien.
Autoritățile din Educația franceză încă nu au pus la punct detaliile, în special ce se înțelege prin “uniformă unică”, deși planul de pilotare a uniformelor școlare – sau a unui cod vestimentar “mai puțin strict” – în câteva școli din Franța a fost anunțat din septembrie 2023, în contextul tensiunilor legate de vestimentația musulmană.
- „Ținuta unică elimină inegalitățile dintre familii și creează condiții pentru respect. Ea va fi testată în 100 de școli în acest an. Dacă rezultatele vor fi concludente, o vom implementa la nivel general în 2026”, a scris Macron pe Twitter zilele trecute.
Purtarea uniformei de către elevi la școală face obiectul unui „experiment de mare amploare” în diverse colectivități locale pentru a măsura științific eficiența unei astfel de măsuri, după cum a anunțat pe 6 decembrie 2023 ministrul Educației Naționale de la acea vreme, acum prim-ministru, Gabriel Attal, fără a face alte precizări.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank