G4Media.ro

Peste 100.000 de protestatari în toată Germania față de reuniunile extremei drepte…

Photo by Kirill KUDRYAVTSEV / AFP

Peste 100.000 de protestatari în toată Germania față de reuniunile extremei drepte privind deportările în masă a celor care „nu au reușit să se integreze”: „Apărați democrația – Frankfurt împotriva AfD”

Peste 100.000 de persoane au ieșit sâmbătă în toată Germania pentru a protesta împotriva partidului de extremă-dreapta Alternative für Deutschland (AfD), care a stârnit un val de proteste după ce s-a aflat că membrii partidului au discutat despre planurile de deportare în masă la o reuniune a extremiștilor, notează The Guardian.

La Frankfurt, aproximativ 35.000 de persoane s-au alăturat unui apel sub sloganul „Apărați democrația – Frankfurt împotriva AfD”, mărșăluind în inima financiară a Germaniei. Un număr similar, unii dintre ei purtând afișe precum „Naziști afară”, s-au prezentat în orașul Hanovra din nordul țării.

Proteste au avut loc, de asemenea, în orașe precum Braunschweig, Erfurt și Kassel, precum și în multe orașe mai mici, reflectând mobilizarea din fiecare zi a săptămânii trecute. În total, au fost convocate demonstrații în aproximativ 100 de localități din Germania de vineri până la sfârșitul săptămânii, inclusiv la Berlin duminică.

Politicieni, biserici și antrenori din Bundesliga au îndemnat oamenii să se ridice împotriva AfD.

Protestele au început după ce s-a aflat că membri ai partidului AfD au participat la întâlniri cu neonaziști și alți extremiști pentru a discuta despre deportarea în masă a migranților, a solicitanților de azil și a cetățenilor germani de origine străină despre care se consideră că nu au reușit să se integreze.

Printre participanții la discuții, în apropiere de orașul Potsdam din estul Germaniei, s-a numărat Martin Sellner, lider al Mișcării Identitariene din Austria, care subscrie la teoria conspirației „marii înlocuiri”, care susține că există un complot al migranților albi pentru a înlocui populația albă „nativă” a Europei.

Vestea adunării a provocat unde de șoc în Germania, într-un moment în care AfD este în creștere în sondajele de opinie, cu doar câteva luni înainte de trei alegeri regionale majore în estul Germaniei, unde sprijinul lor este cel mai mare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...