G4Media.ro

Președintele Iohannis l-a pensionat pe Cristi Dănileț / A semnat decretul prin…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Președintele Iohannis l-a pensionat pe Cristi Dănileț / A semnat decretul prin care a fost eliberat din funcție de judecător

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de pensionare a judecătorului Tribunalului Cluj, Cristi Dănileț.

”Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 22 ianuarie 2024, următoarele decrete:

Decret privind eliberarea din funcția de judecător a domnului Trache Nicolae-Petre la Curtea de Apel Ploiești – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător a domnului Danileţ Vasilică-Cristi la Tribunalul Cluj – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Codreanu Petronela, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Giurgiu, delegată în funcția de președinte al Secției civile a acestei instanțe – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Slate Aida-Iolanda la Tribunalul Constanța – pensionare”, se precizează pe site-ul administrației prezidențiale..

Dănileț și-a anunțat retragerea din magistratură în urmă cu două săptămâni.

„Vine un moment când spui că ai făcut destul şi nu poţi să faci mai mult. Acum, am ajuns la un astfel de moment, al carierei mele. După 25 de ani, mă opresc cu activitatea în magistratură”, a scris Danileţ pe Facebook. El a adăugat că va fi prezent în continuare în spaţiul public.

„Mă voi concentra mai mult pe educaţia juridică a oamenilor, pe care am de gând să o extind de la cea pentru copii, de care mă ocup de ani buni, la cea pentru adulţi. Voi continua să pregătesc studenţi, pentru a deveni oameni ai legii mai buni ca mine. Voi dedica mai mult timp familiei, aşa cum merită”, a mai scris judecătorul.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Oare Iohannis chiar exista sau este doar un mit?

  2. Deci au plecat și Vasilică, și Aida, și Petronela. Probabil au muncit destul, săracii, să le urăm odihnă ușoară.

  3. Pacat! Baiat tanar… avea tot viitorul in fata!

  4. Așa de tînăr și s-a dus. Viața juridică te macină. Sunt iresponsabili americanii de își țin judecătorii federali și superiori pe viață. Inuman.

  5. nu e Danilet de vina ca tara e bolnava. Oare cati dintre noi, cei care tot comentam, daca am fi in locul lui, am refuza pensionarea?

    • Corect. Dă-i omului posibilitatea să primească bani fără să muncească și se va folosi de ea. La altă scară, același lucru cu ajutoarele sociale…

    • Bine punctat!

    • Nimeni nu spune că e el de vină. Nu e de vină nici de faptul că există o astfel de anomalie revoltătoare. S-a folosit de ea poate din cauza persecuțiilor la care a fost supus. Om norocos. Câți din noi pot scăpa de un loc de muncă sau funcție astfel ?

  6. Gata, au scapat si de acest ghimpe in coasta.

  7. „Au scăpat”. Sub amenințarea armei l-au obligat să devină pensionar special la venerabila vârstă de 48 de ani și acum colectează contribuțiile de la vreo 20 de tineri angajați de 63 de ani pentru a-i plăti pensia specială.