G4Media.ro

Comisia Europeană lansează subvenții pentru IMM-urile care vor să dezvolte softuri de…

Sursa foto: G4Media (generata AI)

Comisia Europeană lansează subvenții pentru IMM-urile care vor să dezvolte softuri de inteligență artificiale. O nouă structură birocratică va gestiona ajutorul

Comisia Europeană a lansat miercuri un pachet de măsuri pentru a sprijini întreprinderile nou-înființate și IMM-urile europene în dezvoltarea softurilor de inteligență artificială, potrivit unui comunicat al executivului european. Ca să primească subvenții, IMM-urile trebuie să respecte valorile și normele UE.

Decizia Comisiei vine pe fondul unei întârzieri îngrijorătoare a UE în competiția tehnologică cu SUA și Asia. În timp ce companiile americane, chineze și japoneze dezvoltă în ritm rapid softuri de inteligență artificială, UE s-a remarcat prin graba cu care a reglementat acest sector.

Pachetul lansat miercuri de Comisia Europeană propune inclusiv să ofere un acces privilegiat la supercalculatoare pentru firmele nou-înființate din domeniul IA.

Ce măsuri propune Comisia Europeană:

  • Achiziționarea, modernizarea și exploatarea supercalculatoarelor dedicate IA pentru a permite învățarea automată rapidă și antrenarea modelelor mari de IA de uz general (GPAI);
  • Facilitarea accesului la supercalculatoarele dedicate IA, contribuind la extinderea utilizării IA la un număr mare de utilizatori publici și privați, inclusiv la start-up-uri și IMM-uri;
  • Oferirea unui ghișeu unic pentru startup-uri și inovatori, sprijinirea întreprinderilor nou-înființate și a ecosistemului de cercetare din domeniul IA în dezvoltarea algoritmică, testarea evaluării și validarea modelelor de IA la scară largă, furnizarea de instalații de programare ușor de utilizat de supercalculator și alte servicii de facilitare a IA;
  • Facilitarea dezvoltării unei varietăți de aplicații IA emergente bazate pe modele de IA cu scop general.
  • O decizie de instituire a unui oficiu pentru IA în cadrul Comisiei, care va asigura dezvoltarea și coordonarea politicii în domeniul IA la nivel european, precum și va supraveghea punerea în aplicare și asigurarea respectării viitoarei Legi privind IA.
  • O comunicare a UE privind întreprinderile nou-înființate și inovarea în domeniul IA, care prezintă alte activități-cheie:
  • Sprijin financiar din partea Comisiei prin intermediul programului Orizont Europa și al programului Europa digitală dedicat IA generativă. Acest pachet va genera o investiție publică și privată totală suplimentară de aproximativ 4 miliarde EUR până în 2027;
  • Sprijinirea inițiativelor de consolidare a rezervei generative de talente a UE în domeniul IA prin activități de educație, formare, calificare și recalificare;
  • Să încurajeze în continuare investițiile publice și private în întreprinderile nou-înființate și în cele în curs de extindere din domeniul IA, inclusiv prin sprijin sub formă de capital de risc sau de capital propriu (inclusiv prin intermediul unor noi inițiative ale Programului de accelerare al CEI și ale InvestEU);
  • Accelerarea dezvoltării și implementăriispațiilor europene comune aledatelor, puse la dispoziția comunității IA, pentru care datele reprezintă o resursă esențială pentru formarea și îmbunătățirea modelelor lor. De asemenea, astăzi a fost publicat un nou document de lucru al serviciilor Comisiei privind spațiile europene comune ale datelor, care oferă cea mai recentă situație actuală;
  • Inițiativa „GenAI4EU”, care urmărește să sprijine dezvoltarea de noi cazuri de utilizare și de aplicații emergente în cele 14 ecosisteme industriale ale Europei, precum și în sectorul public. Domeniile de aplicare includ robotica, sănătatea, biotehnologia, industria prelucrătoare, mobilitatea, clima și lumile virtuale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...