G4Media.ro

BREAKING Mai mulți angajați ONU sunt anchetați pentru că ar fi fost…

Sursa foto: Jaafar ASHTIYEH / AFP

BREAKING Mai mulți angajați ONU sunt anchetați pentru că ar fi fost implicați în atacul Hamas din 7 octombrie: ”Informații șocante”/ SUA au oprit finanțările/ ONU a cerut repetat Israelului să înceteze focul

Mai mulți angajați ONU care se ocupau de refugiații palestinieni sunt anchetați fiind suspecți că au fost implicați în atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie, transmit Reuters și CNN.

Este vorba de Agenția Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni (UNRWA) care a anunțat, vineri, că a deschis o investigație în cazul mai multor angajați suspectați de implicare în atacurile teroriste din Israel și că a rupt legăturile cu acești membri ai personalului.

De menționat că ONU a cerut Israelului în nenumărate rânduri încetarea completă a focului în Gaza, iar SUA s-au opus acestei rezoluții. În fapt, SUA au și oprit finanțările după vestea că angajați ai Organizației Națiunilor Unite ar fi fost implicați în atac.

Comisarul general al Agenției Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări (UNWRA), Philippe Lazzarini, citat de CNN, a transmis că autoritățile israeliene au furnizat agenției ”informații” potrivit cărora mai mulți dintre angajații săi ar fi participat la raidul criminal al Hamas în sudul Israelului, când teroriștii au ucis cel puțin 1.200 de persoane și au răpit alte peste 250 de persoane.

  • ”Pentru a proteja capacitatea agenției de a furniza asistență umanitară, am luat decizia de a rezilia imediat contractele acestor membri ai personalului și de a lansa o anchetă pentru a stabili adevărul fără întârziere”, a mai spus Lazzarini citat de Reuters.

Lazzarini nu a dezvăluit numărul angajaților presupus a fi implicați în atacuri și nici natura presupusei lor implicări. Departamentul de Stat al SUA a transmis că ar fi vorba de 12 angajați. Lazzarini a mai spus că ”orice angajat al UNRWA care a fost implicat în acte de terorism” va fi tras la răspundere, inclusiv prin urmărire penală.

Purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Eylon Levy, a acuzat UNRWA că a anunțat știrea în timp ce atenția lumii era concentrată asupra Curții Internaționale de Justiție care a cerut Israelului să împiedice actele de genocid împotriva palestinienilor și să facă mai mult pentru a ajuta civilii din Gaza, mai arată Reuters.

  • ”În orice altă zi, acesta ar fi fost un titlu important: Israelul prezintă dovezi ale complicității angajaților ONU cu Hamas”, a scris Levy pe X, fostul Twitter.

CNN susține că în urma acuzațiilor la adresa UNRWA, Departamentul de Stat al SUA a anunțat că a ”întrerupt temporar finanțarea suplimentară” a agenției.

  • SUA se află printre cei mai mari donatori ai UNRWA, alături de Germania și Uniunea Europeană, iar acum au transmis că nu vor mai acorda nicio finanțare suplimentară agenției până când acuzațiile nu vor fi soluționate: ”Departamentul de Stat a suspendat temporar finanțarea suplimentară pentru UNRWA în timp ce analizăm aceste acuzații și măsurile pe care le ia Organizația Națiunilor Unite pentru a le aborda”, a declarat purtătorul de cuvânt Matthew Miller, citat de Reuters.

Secretarul de stat Antony Blinken a vorbit cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, pentru a ”sublinia necesitatea unei anchete aprofundate și rapide a acestei chestiuni”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matt Miller, într-un comunicat.

Statele Unite au contactat guvernul israelian pentru mai multe detalii privind acuzațiile, a adăugat Miller. De asemenea, au informat membrii Congresului. CNN a contactat UNRWA și autoritățile israeliene cu privire la informațiile pe care Israelul le-a furnizat UNRWA și la natura presupusei implicări a angajaților UNRWA.

  • ”Aceste acuzații șocante vin în condițiile în care peste 2 milioane de oameni din Gaza depind de asistența vitală pe care Agenția o oferă de la începutul războiului”, a declarat Lazzarini, citat de CNN. ”Oricine trădează valorile fundamentale ale Organizației Națiunilor Unite îi trădează și pe cei pe care îi servim în Gaza, în întreaga regiune și în alte părți ale lumii”.

Antonio Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite, a fost informat cu privire la aceste acuzații, a declarat purtătorul său de cuvânt, citat de Reuters.

  • ”Secretarul general este îngrozit de această știre”, a declarat purtătorul de cuvânt Stéphane Dujarric.

Dujarric a adăugat că șeful ONU i-a cerut lui Lazzarini să efectueze o investigație pentru a se asigura că orice angajat al UNRWA despre care se dovedește că a participat sau a instigat la atacurile din 7 octombrie va fi concediat imediat și va fi trimis pentru o eventuală urmărire penală.

  • ”Va fi efectuată o revizuire independentă urgentă și cuprinzătoare a UNRWA”, a adăugat Dujarric.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a declarat că decizia Statelor Unite de a opri finanțarea este un pas important pentru a responsabiliza UNRWA.

  • ”Trebuie să aibă loc schimbări majore pentru ca eforturile, fondurile și inițiativele umanitare internaționale să nu alimenteze terorismul Hamas și uciderea israelienilor”, a scris el pe X.

Departamentul de Stat al SUA a lăudat recent activitatea UNRWA, iar administrația lui Joe Biden a restabilit finanțarea care a fost oprită în timpul mandatului lui Donald Trump.

Ca răspuns la acuzațiile împotriva angajaților UNRWA, republicanii din Senatul american au criticat măsura lui Biden de a finanța agenția.

  • ”De ani de zile am avertizat administrația Biden cu privire la reluarea finanțării pentru UNRWA, care are un istoric de angajare a unor persoane legate de mișcări teroriste precum Hamas”, a declarat vineri senatorul Jim Risch, principalul republican din Comisia pentru relații externe a Senatului.

Șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a declarat că va ”evalua pașii următori și va trage învățăminte pe baza rezultatului anchetei complete și cuprinzătoare”, transmite Reuters.

Relațiile Israelului cu ONU s-au deteriorat în ultimele luni, după ce înalții oficiali ai organizației au condamnat în mod repetat abordarea militară a țării în războiul din Gaza.

Mai mult, autoritățile israeliene, inclusiv premierul Benjamin Netanyahu, au acuzat agenția că alimentează incitarea anti-israeliană, acuzații pe care aceasta le neagă.

știre în curs de actualizare

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. In sfarsit ONU face ceva!

  2. Ei, na! Cum a apărut articolul ăsta așa hop-țop chiar în ziua deliberării de la Haga. Până acum pace și pustiu pe aici (la G4Media) despre situația din Gaza. Nu murea nimeni pe acolo, nu se întâmpla mai nimic, însă deodată breaking! Informații șocante!

    Dezamăgitor cum acoperiți subiectul. Aveam speranța că G4Media e independentă și obiectivă.

    • @Ovidiu_S – Asta cu „ziua deliberarii” ai scos-o asa de la tine? Hai sa-ti desenez eu: in 12 ianuarie au inceput audierile, IERI (nu azi, cauta stirea pe site ca e cu breaking) CIJ a stabilit ca are jurisdicite in caz (prima facie) si a decis ca Israelul trebuie sa ia toate măsurile care îi stau în putere pentru a preveni actele care intra in domeniul de aplicare a genocidului. Asa ca nu mai incerca sa ma/nip.u.l.e.zi prin denaturarea adevarului.

    • @kafka – cred ca te-ai grabit cu atacul si ai incurcat datele si mesajul. Poate nici eu nu m-am exprimat clar, fiind indignat de felul in care este prezentata situatia din Gaza pe G4Media, dar mai incerc odata.
      Pe 26 ianuarie, CIJ a spus: da, avem jurisdictie in caz / da, sunt solide argumentele (si a insirat date, nume, declaratii) si ca atare o sa continuam procedurile / da, e o situatie de urgenta si nu putem astepta pana se solutioneaza cazul (care poate dura ani) – in consecinta Israelul trebuie sa previna imadiat actiunile care intra in in zona de aplicare a genocidului, (nu-i omori / nu provoci vatmare fizica sau psihologica / nu le restrictionezi resurse esentiale supravietuirii sau ajutor umanitar / nu previi nasteri, etc)

      Cand un moment asa de important, in care curtea internationala spune practic ca acuzatia e pertinenta si treaba e groasa acolo, cum sa nu scrii despre asta? Cum sa nu urmaresti procedurile indeaproape ?(care au inceput pe 11, nu pe 12 ianuarie; sau poate mai bine pe 29 decembrie cand Africa de Sud a depus dosarul).

      In schimb, a aparut stirea ca ONU are teroristi. Fix in aceeasi zi, 26 ianuarie.

      Asta ma face sa ma intreb de ce G4Media, care scrie pe teme serioase, face si investigatii solide, foloseste tot felul de eschive si prezinta partial si extrem de selectiv un asemenea subiect.

    • @Ovidiu_S – Am impresia ca fiecare intelege altceva! Eu tocmai ti-am semnalat ca ieri a fost stirea, mare, cu breaking despre decizia CIJ. Da, CIJ a spus clar ca are jurisdictie (implicit existenta pertinentei de care spui) si ca o sa continue procedurile. Iar tu vii si spui „cum sa nu scrii despre asta?” – Aloo, citeste pe litere, g4media chiar a scris despre asta ieri, a fost stire principala cu BREAKING, mare scris. Cam ce vrei tu, sa scrie in fiecare zi despre asta? Mai mult, UNRWA a facut anuntul asta ieri, in timp ce lumea era atenta la deciziile CIJ, drept dovada, eu nu am vazut articolul asta ieri, ci azi, eram prea preocupat de ce se intampla la CIJ, deci care a avut prezenta mai mare in main?

    • @kafka – Nu inteleg de ce tot te referi la „ieri”. Probabil pentru ca am postat commentul dupa miezul noptii, deci era deja 27 ianuarie? Ma refeream la ce s-a scris pe 26 despre ce s-a intamplat pe 26. Cand in presa de pretutindeni (indiferent de orientare) scria despre CIJ, aici se scria despre teroristi la ONU. Asta era aici breaking-ul / highlight-ul zilei.

    • @ Ovidiu_S – Hai, am impresia ca e chiar greu sa citesti. Pe 26, ziua, stirea main, cu breaking, a foat cea cu decizia CIJ. Iar, probabil, seara tarziu a aparut si asta cu angajatii ONU. Am spus clar, eu, pe 26, nu am citit decat despre decizia CIJ, pe asta cu angajatii ONU am vazut-o abia in dimineata de 27. Pe 26 ianuarie era vizibila doar cea referitoare la deliberarile CIJ! Nu poti sa spui ca site-ul nu a scris despre deliberari cand in 26 toata ziua asta era cea mai vizibila.

  3. Nu numai ONU, toate organismele internaționale sunt infiltrate cu agenți antiisraelieni.