G4Media.ro

„PSD şi UDMR sunt condamnaţi să guverneze împreună”, spune Pataki Csaba, liderul…

sursa foto: PSD Satu Mare, FAcebook

„PSD şi UDMR sunt condamnaţi să guverneze împreună”, spune Pataki Csaba, liderul Consiliului Județean Satu Mare, structură care în prezent e controlată de cele două formațiuni politice

Liderul UDMR Satu Mare, Pataki Csaba, preşedinte al Consiliului Judeţean, a declarat, sâmbătă, la conferinţa de alegeri a PSD Satu Mare că cele două partide sunt „condamnate” să guverneze împreună şi a invitat formaţiunea maghiară să păstreze „acest climat constructiv” şi după alegerile viitoare, informează Agerpres.

„PSD cu UDMR e condamnat să guverneze împreună în condiţiile în care, la nivel de judeţ, la ora actuală avem peste două treimi majoritate în Consiliul Judeţean. Mulţi încearcă să ne dezbine, să ne atace, au vrut să scape unii şi de ciuma roşie şi de ciuma verde. Acum, dacă ne-am făcut împreună ciumaţi, suntem condamnaţi. Dacă vă uitaţi, atât în municipiu, cât şi în judeţ, avem cu ce să ne mândrim. Întotdeauna încercăm să găsim soluţii, întotdeauna încercăm să păstrăm prietenia. Alegerile sunt ca şi o partidă de şah. După ce se termină trebuie să ne strângem mâna şi să ne uitam unii în ochii altora. Nicio funcţie, nicio provocare politică nu merita să săpăm tranşee atât de mari, pe care, după terminarea evenimentului, să nu le putem trece”, a spus Pataki Csaba.

La rândul său, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a arătat că, împreună, cele două formaţiuni au peste 60% în sondaje.

„Conform ultimelor sondaje realizate în municipiul Satu Mare, UDMR şi PSD ar obţine peste 60% din voturile pentru Consiliul Local. Este cea mai buna dovadă că munca depusă de echipa de la Primăria Satu Mare în ultimii ani este apreciată de sătmăreni. Cred că numai împreună, printr-un parteneriat corect, putem să depăşim problemele cu care ne confruntăm şi să încercăm să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor sătmărenilor. (…) Trebuie să ne sprijinim reciproc, avem nevoie de susţinerea domnului premier, a Guvernului, a tuturor celor care vor să construiască, nu să demoleze”, a declarat Kereskenyi.

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a spus că este onorat de această colaborare, dar să nu se supere dacă PSD va câştiga cele două funcţii.

„Suntem onoraţi să continuăm această colaborare, dar sunt convins că nu o sa vă supăraţi dacă o să câştigăm noi preşedinţia şi primăria”, a răspuns Ciolacu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. sa speram ca aceasta condamnare va fi „cu suspendare” dupa alegeri

  2. cine a mai vazut 1 partid dominant cu 3 sateliti si o hazaica

  3. Dar ar face guvern și cu USR și PNL, nu e nicio problema …

  4. Cum ne tot „autoinvitam” la guvernare…… mama ei de Hautonomie……….. Poate scoatem ceva sub 5% la orice alegeri?????

  5. Bine de stiut inainte de alegeri deoarece noi nu suntem condamnati sa sustinem (prin vot) magaria lor

  6. Când vom avea și noi o lege care să interzică Partid politic pe criterii
    etnice sau religioase ? Bozzgorrii s-au săturat să tot roadă ciolane albite de Ciuma Roșie, vrea la guvernare, la carne moale.