G4Media.ro

Simion și alți protestatari care s-au adunat la sediul ASF blocând circulația…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Simion și alți protestatari care s-au adunat la sediul ASF blocând circulația în zonă, amendați cu câte 10.000 de lei

După manifestația de vineri din fața sediului Autorității de Supraveghere Financiara, la care au participat peste 100 de persoane în frunte cu liderul AUR, George Simion, Jandarmeria a aplicat amenzi mai multor persoane. Printre cei amendați cu câte 10.000 de lei se numără și George Simion.

Reamintim că manifestanții  au blocat vineri dimineața circulația în fața sediului Autorității de Supraveghere Financiare și au acuzat că li s-a promis că o delegație va fi primită în instituție, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a transmis că această manifestație de protest nu a respectat prevederile de declarare și avizare, conform Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare.

„Având în vedere încălcările cadrului legal în vigoare și refuzul cooperării cu forțele de ordine, manifestat prin blocarea traficului rutier, jandarmii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.000 de lei, astfel:

  • o sancțiune contravențională, în valoare de 10.000 de lei, în conformitate cu prevederile art. 26, alin 1, lit. a);
  • o sancțiune contravențională, în valoare de 10.000 de lei, în conformitate cu prevederile art. 26, alin 1, lit.c);
  • două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, în conformitate cu prevederile art. 26, alin.1, lit. e).

În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”, se precizează în informarea Jandarmeriei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...