G4Media.ro

Financial Times: Regatul Unit propune un plan în cinci puncte pentru încheierea…

Sursa foto: MAHMUD HAMS / AFP

Financial Times: Regatul Unit propune un plan în cinci puncte pentru încheierea războiului din Gaza

Guvernul britanic a propus un plan în cinci puncte pentru a obţine o încetare permanentă a focului în Gaza şi a deschide calea către crearea unui stat palestinian, a dezvăluit duminică ziarul britanic Financial Times (FT), citat de EFE, transmite Agerpres.

Iniţiativa a fost prezentată de ministrul de externe David Cameron autorităţilor israeliene şi palestiniene în turneul său din această săptămână în Orientul Mijlociu, unde s-a întâlnit şi cu actori regionali.

O „pauză imediată” a ostilităţilor ar servi la eliberarea ostaticilor pe care gruparea islamistă Hamas îi ţine în Gaza după incursiunea sa în teritoriul israelian din 7 octombrie şi ar face loc negocierii unei încetări permanente a focului, a declarat pentru FT un înalt oficial britanic neidentificat.

Foaia de parcurs include stabilirea unui „orizont politic” clar pentru crearea unui stat palestinian şi formarea unui guvern tehnocrat pentru Cisiordania şi Fâşia Gaza.

Conform acestui plan, Hamas s-ar angaja să elibereze cei 136 de ostatici aflaţi încă în mâinile sale şi să oprească atacurile împotriva Israelului, lucru garantat de statele din regiune.

În plus, liderii Hamas din Gaza, inclusiv Yahya Sinwar, ar trebui să fie expulzaţi din Fâşie.

„Ceea ce încercăm să facem este să consolidăm ideea că, odată obţinută această pauză, trebuie să acţionăm pentru a o transforma într-o încetare a focului de durată şi să ne concentrăm pe lucruri realiste şi realizabile pentru a face ca această încetare a focului să fie permanentă şi durabilă”, a explicat oficialul citat.

Londra consideră că planul său este complementar celor prezentate în ultimele zile de ţările occidentale şi arabe pentru a opri ofensiva israeliană care a făcut deja peste 26.000 de morţi în Gaza, potrivit autorităţilor locale.

Din punctul de vedere al guvernului britanic, există un consens tot mai mare că o pauză în ofensivă şi un acord asupra ostaticilor ar pune bazele încetării violenţei, după care ar trebui să fie format un nou executiv palestinian.

Diplomaţii occidentali şi arabi au discutat cu autorităţile palestiniene despre formarea unui nou guvern cu atribuţii asupra Fâşiei Gaza şi Cisiordaniei, cu caracter tehnocrat şi care ar putea include membri ai Hamas atât timp cât aceştia recunosc existenţa Statului Israel în cadrul frontierelor stabilite în 1967.

Printre posibilii candidaţi la conducerea acestui executiv, Financial Times citează nume precum fostul prim-ministru Salam Fayyad sau preşedintele Fondului Palestinian de Investiţii, Mohamed Mustafa.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...