G4Media.ro

Ciolacu despre eventuala comasare a alegerilor: Nu e nedemocratic, Belgia şi Irlanda…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ciolacu despre eventuala comasare a alegerilor: Nu e nedemocratic, Belgia şi Irlanda au anunţat că vor avea alegeri locale odată cu alegerile europarlamentare

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că PSD nu a luat încă o decizie legată de comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale pe 9 iunie. El spus însă că o astfel de comasare, criticată dur de opoziție, nu ar fi nedemocratică.

„Cu certitudine pe 9 iunie o să avem alegeri europarlamentare. (…) Nu am luat o decizie în interiorul partidului (cu privire la comasarea alegerilor – n.r.) şi în plus nu putem să o luăm singuri, cu toate că alţi colegi de coaliţie nu cunosc acest detaliu şi această comasare. De aceea, am stabilit cu toţi colegii parlamentari – nu vor vota nicio modificare legislativă în acest moment în ceea ce priveşte comasarea alegerilor sau decalarea vreunui rând de alegeri”, a afirmat Ciolacu, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă la şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD s-a discutat despre comasarea alegerilor, potrivit Agerpres.

„Singura discuţie care a fost în partid a fost că, dacă se comasează vreo alegere, vrem să ştim întreg calendarul convenit cu cei care pot să creeze o majoritate în Parlament, ca să treacă modificările legislative. Cu adevărat, vă anunţ că nu e nedemocratic. Belgia şi Irlanda au anunţat că vor avea alegeri locale odată cu alegerile europarlamentare”, a afirmat premierul.

El a afirmat că este foarte posibil ca după alegeri să funcţioneze în continuare actuala coaliţie de guvernare „dacă românii vor hotărî acest lucru”.

Miercuri, conducerea PNL a votat în unanimite ca românii din diaspora să poată vota două zile la europarlamentare, au declarat pentru G4Media.ro surse liberale. Potrivit acestora, votul a fost dat la propunerea europarlamentarului Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL.

G4Media.ro a dezvăluit, săptămâna trecută, în premieră, că PSD și PNL iau în calcul varianta comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare, programate pentru 9 iunie. Mutarea ar dezavantaja AUR și USR, care nu dispun de infrastructura de primari pe care cele două mari partide din coaliție o vor mobiliza la vot.

AUR și USR au criticat intenția guvernului, calificată drept o măsură anti-democratică.

În varianta comasării europarlamentarelor cu localele, primarii care ar urma să fie aleși în luna iunie ar urma să aștepte încă aproape cinci luni până la preluarea manatului, deoarece primarii în funcție ar urma să își încheie mandatul abia în luna septembrie. România ar avea, prin urmare, în premieră două categorii de primari pentru aceeași localitate: primari aleși și prinari în exercițiu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Sub umbrela amenințării războiului, sub nasul nostru, se produce o adevărată restaurație a borfașilor.

  2. Noi suntem puţin îngrijoraţi pentru ei pentru că dacă am mergem să facem un sondaj pe bune suntem siguri că asta ar ieşi.
    ……..
    – Dacă am face sondajul în fiefurile PSD-iste 18% ar vota cu Simion şi 8% cu Şoşoaca de le-ar mai rămâne doar vreo 5% celor de la PSD.
    – Dacă am face sondajul în fiefurile PNL-iste 19% din ultimii votanţi pe care i-au votat i-ar înjura şi vreo câteva procente dintre ăia mai înrăiţi PNL-işti ar merge la Simion şi Şoşoaca şi le-ar rămâne şi celor de la PNL vreo 5% din ce au avut la ultimele alegeri.

    Ce vream să vă spunem este că dacă facem calculul corect ăsta ar fi un sondaj real:
    ……..
    -(PSD)- 31%noulPSD(faţă de 28.5%vechiulPSD) – 18%AUR – 8%SOS = 5%PSD.
    -(PNL)- 28%vechiulPNL – 19%suparatiPNL – 1%AurSos = 5%PNL.
    -(USR)- 19%vechiulUSR + 19%suparatiPNL = 38%USR.
    -(AUR)- 0%vechiulAUR + 18%vechiulPSD + 0.5vechiulPNL = 18.5noulAUR.
    -(SOS)- 8%vechiulPSD + 0.5vechiulPNL = 8.5noulSOS.
    ……..
    Restul de 25% ce a mai rămas până 100% dacă le dăm cele 5%UDR, vreo 5%PMP, suntem sigur că scoate şi FD5%, mai rămâne 10% care se va împărţi între restul partidelor şi o mare parte în special cea nehotărâtă va merge la USR care va face ca USR să sară peste 40% şi adunat cu ceilalţi doi aliaţi hopa că se face şi 50%+1.

    Ce vream să vă spunem este că sondajul nostru este făcut după sondajele lor dar transpus în realitatea cotidiană.

    Ca fapt divers vă anunţăm că avem o marjă mică de eroare la calculele noastre logice.

    Banc nou: Cică Ciolacu îşi schimbă buletinul ca să îi dea buletin nou cu aceleaşi date de pe ultima copie pe care i-au furat-o hackerii(noi nu vă înţelegem cum de nu râdeţi de ei când îi vedeţi ce fac😁).

  3. dl ciolacu ne compara cu belgia (cea mai distrusa tara de migratie din ue) si cu irlanda (cea mai singeroasa tara din ue ca sa ajunga). mai are un pic si nemtii iau bani de la noi in ue

  4. Ne mai comparăm mult cu țările Europei? Îndrezneților. Voi, care nu ați construit nimic 34 de ani, care ați făcut imense averi ce nu pot nicicând fi probate. Mai scutiți-ne tovarăși să ne comparați cu țările Europei, că dați de rușine. Mare rușine.