G4Media.ro

Fostul președinte al CSM a câștigat în instanță, într-un singur termen, dreptul…

Sursa foto: Pexels

Fostul președinte al CSM a câștigat în instanță, într-un singur termen, dreptul de a conduce după ce i-a fost suspendat permisul / Tribunalul Giurgiu a mai luat decizii controversate

Daniel Grădinaru, fostul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a câștigat la Tribunalul Giurgiu, într-un singur termen, un proces cu Inspectoratul de Poliție al municipiului Giurgiu, transmite PressHub.

Grădinaru fusese sancționat de un echipaj de poliție cu o amendă de 870 de lei și cu suspendarea permisului pentru 60 de zile pentru depășirea liniei continue în apropiere de o intersecție.

La Judecătoria Giurgiu, fostul șef al CSM a pierdut procesul, dar la tribunal soluția a fost întoarsă. Grădinaru, care conducea un SUV BMW X5, a depășit un alt vehicul în apropiere de o intersecție și a încălcat linia simplă continuă.

El a declarat, în instanță, că autoturismul din fața lui s-a deplasat cu o viteză mai mică de 15 km/h, pe o distanță de 500-600 de metri. Când Grădinaru a depășit vehiculul respectiv, un model Skoda, acela era oprit, potrivit lui. Fostul șef al CSM a susținut că a așteptat un minut ca mașina din față să pornească din nou, iar apoi a decis să facă depășirea. Potrivit lui, depășirea mașinii oprite nu se putea face fără încălcarea liniei continue.

Grădinaru refuzase să semneze procesul verbal. El a adus și un martor la Tribunalul Giurgiu, care a susținut declarațiile membrului CSM. În instanță a fost audiat și șoferul mașinii depășite. Potrivit sursei citate, acesta a susținut „că circula cu viteza de aproximativ 30 de km/h, că nu a oprit niciun moment și că petentul a depășit pe linia simplă continuă”.

Tribunalul Giurgiu este recunoscut pentru mai multe decizii controversate, printre care se numără eliberarea condiționată a lui Liviu Dragnea și a interlopului Sile Cămătaru.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...