G4Media.ro

Erdogan spune că îi susține în mod ferm pe liderii grupării teroriste…

sursa foto: OZAN KOSE / AFP

Erdogan spune că îi susține în mod ferm pe liderii grupării teroriste Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat sâmbătă, în timpul unui discurs la Istanbul, că Turcia „îi susţine în mod ferm” pe liderii Hamas, informează AFP conform Agerpres.

„Nimeni nu ne poate face să calificăm Hamas drept organizaţie teroristă. Turcia este ţara care discută deschis despre tot cu liderii Hamas, pe care îi susţine în mod ferm”, a declarat şeful statului turc.

Hamas este considerată o mişcare teroristă de SUA şi Uniunea Europeană.

Apărător fervent al cauzei palestiniene, preşedintele turc Erdogan este unul dintre cei mai virulenţi critici ai Israelului de la începutul războiului în Gaza, lansat ca represalii pentru atacul sângeros întreprins pe 7 octombrie pe teritoriul israelian de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, atac ce a dus la moartea a cel puţin 1.160 de persoane, potrivit unui bilanţ al AFP realizat pe baza unor date oficiale israeliene.

De atunci, ofensiva israeliană a făcut peste 30.960 de morţi, majoritatea femei şi copii, potrivit autorităţilor Hamas.

Şeful statului turc a calificat de mai multe ori Israelul drept „stat terorist” şi l-a acuzat de „comiterea unui genocid” în Gaza.

Erdogan, care a deschis în 2022 o nouă eră în relaţiile cu Israelul după un deceniu de dispute aprinse, a estimat de asemenea că nu există „nicio diferenţă” între prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi Adolf Hitler

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. PKK nu sunt teroriști,lupta pentru pământul lor, (nu erdogane?)