Primarul orașului Breaza a demisionat din USR și trece la PNL / Bogdan Novac are o relație bună cu Iulian Dumitrescu, liderul liberal urmărit penal de DNA
Primarul orașului Breaza, Bogdan Novac, care a fost președintele al USR Prahova, a trecut la PNL, transmite publicația Observatorul Prahovean.
Novac a demisionat din toate funcțiile pe care le avea în USR pentru a putea face trecerea la noua formațiune politică. Potrivit sursei citate, primarul a fost nemulțumit de rezultatul negocierilor dintre liderii partidelor din Alianța Dreapta Unită (ADU). Aceștia au decis ca George Ionescu, președintele de la Forța Dreptei Prahova, să fie candidatul Alianței la președinția Consiliului Județean.
Potrivit surselor G4Media, Novac are o relație foarte bună cu Iulian Dumitrescu, liderul PNL suspendat din funcțiile de partid și de la șefia Consiliului Județean Prahova după ce DNA a început urmărirea penală într-un dosar de corupție.
PNL a pierdut, de asemenea, mai mulți primari din Prahova care au candidat în 2020 din partea partidului. Cea mai importantă plecare este cea a primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, care a trecut la PSD.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii