G4Media.ro

Cadourile lui Iohannis, pe final de mandat: îi decorează cu ordinul „Steaua…

Klaus Iohannis, Mihnea Costoiu și Sorin Cimpeanu / Colaj foto: Mihnea Costoiu/Facebook.com

Cadourile lui Iohannis, pe final de mandat: îi decorează cu ordinul „Steaua României” pe Sorin Cîmpeanu, demisionat în urma unui scandal de plagiat, și cu „Serviciul Credincios” pe Mihnea Costoiu, condamnat cu suspendare în dosarul Baza Cutezătorii, scăpat ulterior prin prescripție

Președintele Klaus Iohannis i-a decorat pe foștii miniștri de la educație Sorin Cîmpeanu și Mihnea Costoiu, pe fostul președinte ARACIS Mădălin Bunoiu, pe secretarul de stat Gigel Paraschiv, alături de alte nouă persoane, pentru contribuțiile aduse „la promovarea imaginii României în rândul statelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (AUF)“. Liderul de la Cotroceni a semnat decretele de decorare luni, 18 martie 2024, la aproape 1 an și jumătate după ce Universitățile din Franța i-au cerut oficial lui Cîmpeanu să se retragă de la președinția Agenției Universitare a Francofoniei, ca urmare a acuzațiilor de plagiat care au dus la retragerea sa de la conducerea Ministerului român al Educației.

Ordinele au fost conferite într-o ceremonie organizată pe 19 martie 2024 la Clubul Diplomatic de către Ministerul Afacerilor Externe, de ziua francofoniei și la 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei, după cum a relatat fostul președinte al ARACIS, Mădălin Bunoiu.

Ceremonia de conferire a ordinelor naționale, la Clubul Diplomatic Român / Sursa foto: Madalin Bunoiu/Facebook.com

Cu jumătate de an înainte să-și finalizeze cele două mandate de președinte demarate cu scopul declarat de a construi „România educată“, „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională avută la promovarea imaginii României în rândul statelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național «Steaua României» în grad de Ofițer domnului Cîmpeanu Sorin Mihai, președintele Consiliului Național al Rectorilor și Președintele Agenției Universitare a Francofoniei (AUF)“, anunță Administrația Prezidențială.

Anunțul publicat de Administrația Prezidențială / Sursa foto: presidency.ro

Amintim că Sorin Cîmpeanu a demisionat pe 29 septembrie 2022 din funcția de ministru al Educației, la 4 zile de la publicarea în pressone.ro a unei anchete semnate de Emilia Șercan care arată că Sorin Cîmpeanu și-a însușit prin plagiat – într-un curs de specialitate – 13 capitole publicate anterior în mod repetat sub semnătura altor doi profesori de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București (USAMV-B). În scandalul de plagiat, în apărarea sa, Cîmpeanu a afirmat că materialele de lucrări practice „se partajează la nivelul colectivului” în „colective de mai multe cadre didactice care predau aceeași disciplină”. Acesta a comparat cursul plagiat de el cu instrucțiunile de la aparatul de cafea. În exclusivitate pentru Edupedu.ro, președintele Institutului Internațional privind Frauda Academică a declarat că în materialele de curs trebuie indicată mereu sursa, iar ISBN nu are legătură cu obligația citării.

Demisia lui Cîmpeanu a venit la finalul unei veri în care a lansat în dezbatere două proiecte de legi ale Educației cu prevederi extrem de criticate. Cele mai multe critici s-au referit la articolele propuse pentru amnistierea plagiatorilor, la anularea ca obligatoriu a examenului de Evaluare Națională și introducerea unui examen doar la colegiile naționale, prevederi preluate în forme ușor schimbate de actualul ministru al Educației, Ligia Deca, în proiectele sale care au devenit legile educației „România educată“ (Sursa și detalii).

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Se „platesc” cumva ceva servicii?

  2. Ce față de cal are Klaus…

  3. Dragi tovarasi corupti, sunt onorat sa va onorez cu stima onorabila, aceasta distinctie ce onoreaza munca voastra onorabila de cetatati onorabili.