Rusia are probleme cu colectarea banilor pentru vânzările de petrol / Băncile sunt mai atente la sancţiuni
Companiile petroliere din Rusia se confruntă cu întârzieri la plată de câteva luni, pentru ţiţeiul şi carburanţii livraţi, deoarece băncile din China, Turcia şi Emiratele Arabe Unite au devenit mai preocupate de sancţiunile americane, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, citată de Agerpres.
Întârzierile la plată reduc veniturile Kremlinului şi le face mai puţin predictibile, ceea ce permite Washingtonului să îşi atingă obiectivele regimului său de sancţiuni: să perturbe banii la dispoziţia Kremlinului şi să pedepsească Rusia pentru războiul din Ucraina, fără a întrerupe fluxurile energetice mondiale.
Potrivit surselor citate de Reuters, în ultimele săptămâni mai multe bănci din China, Emiratele Arabe Unite şi Turcia au devenit mai atente când vine vorba de respectarea sancţiunilor, ceea ce conduce la întârzieri şi chiar la refuzul transferului de bani către Moscova. Băncile au început să le ceară clienţilor să le furnizeze garanţii scrise că nicio persoană sau entitate de pe lista SDN (Special Designated Nationals) a SUA nu este implicată într-o tranzacţie sau este beneficiarul unei plăţi.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că există probleme cu plăţile atunci când a fost întrebat despre ştirile că băncile din China au încetinit plăţile.”Desigur, presiunea fără precedent din partea Statelor Unite şi a Uniunii Europene asupra Republicii Populare Chineze continuă. Acest lucru, desigur, creează anumite probleme, dar nu poate deveni un obstacol în calea dezvoltării în continuare a relaţiilor noastre comerciale şi economice (cu China)”, a spus Peskov la o conferinţă de presă.
Occidentul a impus mai multe valuri de sancţiuni Rusiei după ce aceasta a invadat Ucraina în februarie , dar tranzacţionarea petrolului rusesc nu este ilegală atâta timp cât acesta este vândut sub un plafon de preţ impus de Occident, de 60 de dolari pe baril.
Exporturile de petrol rusesc şi plăţile pentru acesta au fost întrerupte în primele luni ale războiului, dar ulterior s-au normalizat, deoarece Moscova a redirecţionat fluxurile către Asia şi Africa, departe de Europa.
„Problemele au revenit din decembrie, după ce băncile şi companiile au realizat că ameninţarea sancţiunilor secundare ale SUA este reală”, a declarat o sursă citată de Reuters. Sursa se referea la o decizie a Trezoreriei SUA, publicată pe 22 decembrie 2023, care avertiza că ar putea aplica sancţiuni pentru eludarea plafonului de preţ rusesc băncilor străine şi le cerea acestora să sporească gradul de conformare.
În urma ordinului Trezoreriei americane, băncile din China, Emiratele Arabe Unite şi din Turcia care lucrează cu Rusia au intensificat controalele, au început să ceară documente suplimentare şi au instruit mai mult personal pentru a se asigura că tranzacţiile sunt conforme cu plafonul de preţ, au declarat sursele citate de Reuters.
„Acest lucru a însemnat întârzieri în procesarea plăţilor către Rusia”, a declarat una dintre surse.
O sursă a declarat că o plată a fost întârziată cu două luni, în timp ce o alta a spus că întârzierile s-au ridicat la două-trei săptămâni.
„A devenit dificil şi asta nu doar pentru tranzacţiile în dolari. Uneori este nevoie de săptămâni pentru ca o tranzacţie directă yuan-ruble să fie executată”, a declarat un trader.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank