G4Media.ro

Negrescu (PSD), despre viitorul comisar european: Există voci care ar dori portofoliul…

Sursa foto; Unsplash / Guillaume Périgois

Negrescu (PSD), despre viitorul comisar european: Există voci care ar dori portofoliul pe piața internă, altele pe extindere sau eventual apărare / Nu ar fi un lucru rău să mergem cu o candidatură comună PSD-PNL, am avea posibilitatea să obținem un post mai puternic, poate chiar de vicepreședinte

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat joi că încă nu a existat o discuție la nivelul coaliției de guvernare PSD-PNL privind un portofoliu sau un candidat pe care România le-ar viza în viitoarea Comisie Europeană, însă a precizat că un candidat comun ar putea crește șansele României de a obține un post mai puternic.

„În momentul de față nu s-a discutat despre nume, sunt multe posibilități. Așa cum a declarat și premierul Marcel Ciolacu și președintele Nicolae Ciucă, cu siguranță portofoliul și persoana care va ocupa funcția de comisar european vor fi parte dintr-o negociere mai amplă, care privește alegerile care vor urma în toamna acestui an. Mă refer aici la posibilitatea unei candidaturi comune la funcția de președinte al României sau posibilitatea unor liste comune pentru Parlamentul României.

Așa că, mă aștept ca persoana desemnată să fie rezultatul acestor negocieri și nu cred că ar fi un lucru rău să mergem cu o candidatură comună. (Având în vedere că) cele două partide fac parte din primele două familii politice europene, cu siguranță am avea posibilitatea să obținem un post mai puternic, poate chiar, de ce nu, de vicepreședinte. Dar mai important astăzi este domeniul pe care îl va gestiona viitorul comisar european și autoritatea și competențele pe care le va avea pentru a influența deciziile în interesul României, mai ales, dar și al proiectului european”, a afirmat Negrescu, în cadrul unei conferințe de presă.

Eurodeputatul social-democrat a mai explicat faptul că „există două școli de gândire” în rândul coaliției, cei care susțin că România ar trebui să o ocupe o poziție de comisar pe piața internă și alte voci care consideră mai potrivit un post pe domeniul extern, cum ar fi portofoliul pe extindere sau eventual pe apărare. Liderii UE iau în considerare înființarea unui nou post de comisar european pe apărare, în contextul amenințărilor Rusiei la adresa securității Europei.

„Există două școli de gândire. Pe de o parte, sunt cei care consideră că România trebuie să aibă un portofoliu ce ține de zona economică, de piață internă, în contextul în care Uniunea Europeană are competențe chiar exclusive în materie de piață internă și de reglementare în domeniu. Este relevant să avem pe cineva într-o postură cheie în definirea legislației europene în materie, pentru că acea persoană poate influența lucrurile. Mai mult decât atât, principalul pilon de dezvoltare al Uniunii Europene este piața internă și aspectele economice sunt relevante în această privință.

Ce-a de-a doua școală de gândire vorbește despre posibilitatea ca România să meargă pe zona de piață externă, fie că vorbim de extindere, fie că vorbim de eventualul portofoliu pe zona de apărare, unde deja sunt voci din estul Europei care revendică această poziție, mă refer aici mai ales la Polonia.

(În privința portofoliului pe zona de extindere) Aici, rolul comisarul european este unul limitat, dar din punct de vedere al imaginii, cu siguranță ar putea să fie relevant să avem un comisar român care sprijină parcursul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană – însă știm că acolo deciziile le ia Consiliul și președintele Comisiei Europene”, a mai precizat Victor Negrescu.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...