Strategia de educație parentală a fost lansată în dezbatere pentru a treia oară, în 6 ani. Documentul ministrului Deca este înțesat cu limbaj de lemn și referiri la președintele Iohannis
Strategia de educație parentală a fost lansată în dezbatere pentru a treia oară de Ministerul Educației, după ce precedentele 2 variante lansate în ultimii 6 ani au fost abandonate în mijlocul unor acuzații aduse de parte a societății civile și de cultele care au criticat abordările ca fiind progresiste și că ar introduce educația de gen în școală. Documentul în stadiu de proiect publicat astăzi, 4 aprilie 2024, în mandatul de ministru deținut de Ligia Deca, fosta consilieră a președintelui Klaus Iohannis, abundă în limbaj de lemn și este înțesat cu referiri la proiectul prezidențial „România educată”.
Primul capitol, Viziune și misiune, debutează cu următorul paragraf: „Viziunea asupra parentalității, subsecventă dezideratelor Proiectului România Educată, este, în perspectiva 2030, aceea de a clădi, împreună cu părinții, o societate durabilă și incluzivă pentru copiii de astăzi”.
Și continuă astfel: „Proiectul Președintelui României România Educată implică la nivel național consens și continuitate pentru procesul educațional și cuprinde măsuri educaționale, de sprijin pentru părinți oferind oportunitatea revitalizării societății românești, pornind de la copiii și tinerii aflați pe băncile școlii. Viziunea asupra susținerii parentale porneşte de la premisa că baza dezvoltării personalităţii se formează la vârstele mici, iar pentru reuşita educaţională a copilului este necesar să fie antrenaţi toţi «actorii» cu care acesta interacţionează: părinții, membrii familiei, personalul din unitățile și instituţiile educaționale, de sănătate, de protecție a copilului, membrii comunității ș.a”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank