G4Media.ro

Controverse puternice pe marginea procesului din Kazahstan, în care fostul ministru al…

sursa foto: captura video

Controverse puternice pe marginea procesului din Kazahstan, în care fostul ministru al Economiei, Kuandik Bișimbaev, e judecat pentru că și-a ucis soția / Bișimbae respinge acuzația de „ucidere cu cruzime”, deși ar fi torturat-o pe femeie ore în șir

Abundă controversele în media și pe rețele de socializare, pe marginea procesului în care e judecat fostul ministru al Economiei din Kazahstan, Kuandik Bișimbaev, care în noiembrie anul trecut a bătut-o cu bestialitate pe tânăra care i-fusese soție pentru o perioadă scurtă de timp, mai puțin de doi ani.

Circumstanțele în care Saltanat Nukenova și-a pierdut viața sunt șocante pentru opinia publică, mai ales că Bișimbaev – care provine dintr-un mediu influent al Kazahstanului – se apără în fața judecătorului și juraților afirmând că „a fost un accident” și că n-a intenționat nicio clipă să o ucidă pe femeie.

Imagini din cadrul procesului cu Bișimbaev, declarațiile lui, declarații ale avocaților celor două părți, reacțiile membrilor familiei victimei dar și multiple capturi video din noaptea în care politicianul și-a bătut cu bestialitate soția în restaurantul care aparținea vărului său au invadat spațiul mediatic, cele mai multe păreri exprimate indicând că judecătorul ar tinde să favorizeze apărarea lui Bișimbaev.

Reamintim, Saltanat Nukenova care avea 31 de ani și-a pierdut viața anul trecut, în 9 noiembrie, în restaurantul BAU din Astana. Ea a fost lovită, în repetate rânduri, cu pumni și picioare de soțul ei, Kuandik Bișimbaev, în vârstă de 43 de ani. Politicianul a motivat că era foarte gelos, dar și că Sultanat era instabilă psihic. Cei doi s-ar fi certat pentru că Sultanat nu respecta cerințele soțului – potrivit declarațiilor rudelor și apropiaților femeii, iar noaptea de 9 noiembrie nu era prima în care Bișimbaev îi aplica soției sale corecții.

Din imaginile surprinse de camere se poate vedea brutalitatea și agresivitatea lui Bișimbaev, loviturile pe care i le-a aplicat femeii. Totuși, el se apără spunând că lovitura care i-a fost fatală femeii ar fi fost căzătura cu capul de toaletă și de gresie, pe care nu el ar fi provocat-o. Bișimbaev a motivat că soția lui era agitată și nervoasă, că ar fi sărit la rândul ei să-l lovească, că și-a rupt hainele de pe ea, pe care el i le cumpărase, că i-a aruncat în față bijuterii pe care el i le-a cumpărat, motiv pentru care s-a pierdut cu firea și a lovit-o în mai multe rânduri. Bișimbaev a mai spus că atât el cât și soția lui consumaseră alcool, că erau beți și că nu a realizat că femeia s-a lovit puternic la cap.

Deși soția lui era grav rănită, Bișimbaev nu a chemat o ambulanță, ci a pus-o pe femeie să doarmă, în localul respectiv, acoperind-o cu o pătură. Informațiile șochează opinia publică mai ales pentru că Bișimbaev nu a fost capabil să-și conștientizeze fapta și să încerce să o salveze pe femeie. Dimpotrivă, el s-ar fi pus la masă să mânânce, apoi ar fi dormit la rândul său, conform declarațiilor sale, și de abia spre dimineață, împreună cu vărul său – patronul localului, ar fi conștientizat că femeia nu mai are puls. Potrivit datelor din proces, după ce a realizat că femeia e moartă, Bișimbaev ar fi cerut ca imaginile de pe camerele de supraveghere să fie șterse, lucru pe care vărul său l-a și făcut, însă autoritățile au reușit să restaureze imaginile, care ulterior au apărut în proces și au și fost date publicității.

Procesul fostului demnitar din Kazahstan a început la finele lunii martie. Bișimbaev și-a repetat mărturia în fața juriului, susținând că nu e vinovat de cruzime și că nu a intenționat să o ucidă pe soția sa. Dacă va fi găsit vinovat, Bișimbaev riscă până la 20 de ani de închisoare, relatează Radio Europa Liberă.

Curtea Supremă din Kazahstan a publicat filmarea, preluată de canalul Nexta, în care apare o parte din agresiune. Bătaia și tortura ar fi durat aproape 8 oare, iar în această perioadă niciunul dintre martorii prezenți nu a sunat la poliție.

Bisimbaev a fost ministrul economiei din mai 2016 până la sfârșitul lunii decembrie a aceluiași an și anterior a ocupat diferite funcții de conducere în agențiile de stat. Doi ani mai târziu, împreună cu alte 22 de de persoane, el a fost condamnat pentru corupție, acceptarea de mită și delapidare în timp ce conducea o întreprindere de stat.

Un tribunal din Astana l-a condamnat la 10 ani de închisoare, dar Bișimbaev a fost eliberat în 2019, după o amnistie în masă emisă de guvern. Tatăl lui Bișimbaev a fost unul dintre cei mai importanți rectori universitari ai țării și prieten apropiat al fostului președinte al Kazahstanului Nursultan Nazarbaev.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Asta e tara pe care o vor si psd pnl aur udmr pusl! Cativa derbedei care fac ce vor si sunt sefi peste sclaveti! Vor sa ne intoarcem in anii sclaviei, dar n-o sa mai fie pe baza culorii, ci pe baza „daca nu stii pe nimeni ai pus-o”

  2. Absurditatea situației e dată de faptul că se iscă ”controverse” într-o situație clară de omor din culpă, în loc ca insul să fie judecat după fapte.