G4Media.ro

EXCLUSIV: Primăria Sectorului 5 a atribuit un contract de 40 de milioane…

Sursa foto: Hotnews.ro

EXCLUSIV: Primăria Sectorului 5 a atribuit un contract de 40 de milioane de euro printr-o procedură organizată pe site-ul instituției / Primarul Piedone, administratorul public care a semnat atribuirea și patronul de facto al firmei câștigătoare sunt membri PUSL

Primăria Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone (PUSL), care și-a anunțat candidatura la Primăria generală a Capitalei, a atribuit, zilele trecute, un contract de 40 de milioane de euro pentru servicii de pază printr-o procedură organizată pe site-ul instituției. Liderul asocierii care a câștigat contractul este societatea Magic Star Security controlată de familia lui Ionel Tucmuruz, un fost polițist condamnat penal și unul dintre liderii Partidului Umanist Social-Liberal (PUSL). Documentul prin care este anunțată atribuirea contractului este semnat de Iulian Constantin Cârlogea, administratorul public al Sectorului 5, și el membru PUSL, vicepreședinte la nivel național al partidului.

”S-au îndeplinit toate condițiile legale”, a declarat Cârlogea pentru G4Media.ro cu referire la procedură.

Primarul Piedone nu a putut fi contactat, având telefonul închis.

Anunțul procedurii de pe site-ul Primăriei Sectorului 5 a fost postat la sfârșitul lunii noiembrie 2023 și presupunea semnarea unui acord-cadru, pe 4 ani, pentru ”Servicii de pază și patrulare pentru obiectivele aflate în administrarea Sectorului 5 al Municipiului București”. În ciuda sumei mari pusă la dispoziție pentru acest contract – 208,6 milioane lei, fără TVA –, autoritatea contractantă a anunțat că aceasta va fi atribuită printr-o procedură offline, adică prin intermediul site-ului, invocând prevederi din Legea achizițiilor publice 98/2016 care se referă la ”procedură de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale şi al altor servicii specifice”.

Până la termenul-limită de depunere a ofertelor din 18 decembrie 2023 s-au înscris asocierile Magic Star Security-Akyle Security cu subcontractant Guard One, Tetra Sistems Guard-Senzor Guard Security-
Transguard Security-Tehno Security Sistem-Ares Guard și SSG Select Solutions. Criteriul de atribuire stabilit prin caietul de sarcini era cel mai bun raport calitate-preț. Într-un raport al procedurii din 3 aprilie 2024 postat pe site-ul Primăriei, comisia de evaluare a decis că oferta Tetra Sistems și alții „Nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini”, iar cea a SSG Select Solutions ”nu îndeplinelte unul sau mai multe dintre criteriile de participare/cerințele stabilite în documentația de atribuire”.

Singura ofertă admisibilă a rămas cea a Magic Star Security-Akyle Security care a obținut punctajul maxim – 100. Drept urmare, această ofertă a fost desemnată câștigătoare pentru suma de 201 milioane lei, fără TVA.

Raportul este semnat de administratorul public al Sectorului 5, Iulian Constantin Cârlogea.

„S-au îndeplinit toate condițiile legale. Pentru mai multe informații, cereți relații la Primărie”, a declarat Cârlogea pentru G4Media.ro atunci când a fost întrebat de ce procedura nu a fost postată în portalul național al achizițiilor publice – SICAP.

Anunțul de atribuire semnat de Iulian Cârlogea

Cârlogea este membru al PUSL, la fel ca șeful său de la Primărie, primarul Cristian Popescu Piedone, dar și ca șeful din umbră al Magic Star Security, Ionel Tucmuruz, prezentat pe site-ul partidului drept secretar general adjunct al formațiunii. Și despre acest lucru, Cârlogea ne-a îndrumat tot spre Primăria Sectorului 5.

Într-o investigație publicată săptămâna trecută, publicația Hotnews.ro dezvăluia faptul că Magic Star Security figura în SICAP cu contracte de pază pentru școli, licee, parcuri, locuri de joacă și spații verzi atribuite de Primăria Sectorului 5. Valoarea totală a acestora era de circa 61 de milioane de lei, cele mai importante fiind atribuite după ce a ajuns Piedone primarul sectorului.

Fondată de sora lui Ionel Tucmuruz, fost adjunct al Secției 14 de Poliție din Capitală, care a fost condamnat în 2018 la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de influență, societatea este patronată acum de soția sa. Ionel Tucmuruz i-a cedat cele 80% din părțile sociale pe care le deținea la un moment dat după problemele penale, „dar din cauza problemelor mele de sănătate”, după cum le-a declarat jurnaliștilor. Hotnews cita mai multe surse din Primărie care afirmau că Tucmuruz este „consilier al primarului”.

(Foto deschidere: Ionel Tucmuruz alături de Cristian Popescu Piedone)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Bă baiatule lu ăsta a început să.i cam placă la răcoare…bă baiatule…

  2. În ce articol de lege este prevăzut că soțul patroanei firmei care câștigă o licitație nu are voie să fie din PUSL?
    Firmele al căror patron are soțul/soția la partidul X au interzis la licitațiile primăriilor conduse de un primar de la partidul X? Unde scrie asta?

    • Problema e ca licitatiile publice nu se fac pe site-ul primariei, ci pe SICAP. De asemenea, nu fii slab de minte. Este evident ca si-a tras bani de campanie pe spatele nostru, ca un magar ce este, asa la vedere, sa ne arate ca legile sunt optionale pentru el.

    • si uite asa p.r.os.tii voteaza PSDNLUDMR-AUR-PUSL si apoi se mira ca nu sunt bani pt educatie, spitale, dotarea armatei ….

    • Procedura de licitație pentru contracte de valori mai mari de 100.000 Euro trebuie făcută pe situl SEAP, nu cel al primăriei, că altfel e ca și cum ți-ai da singur lucrările din banii publici, cum de altfel s-a și întâmplat. În mod normal licitația ar trebui anulată iar DNA ar trebui să se autosesizeze. Tare mi-e că lui Piedone îi e dor de pușcărie.

    • Robert Alexandru l-ai votat, este? te-ai pi.s.at pe mo.r.tii de la colectiv

  3. Nu era nicio problema dacă erau banii lui. Dar sunt banii noștri. Romania pare sa fie un stat mafiot, condus de clanuri.

  4. S-a încălcat clar legislația pentru că licitația și-a asigurat câștigătorul prin cerințe cu dedicație fixate în caietul de sarcini care nu puteau fi îndeplinite decât de firma câștigătoare,cu alte cuvinte printr-un caiet de sarcini întocmit cu dedicație de către organizator,aspect care rezultă fără putință de tăgadă din conținutul articolului.Care va să zică una din firme nu a îndeplinit aceste cerințe din caietul de sarcini,iar cealaltă ,ca să vezi,,nu le-a îndeplinit în mod corespunzător,,-termen de principiu subiectiv,așa că a mai rămas o singură firmă,cea a anturajului format din membri PUSLși rude ale lor,pe care s-au pliat pe cerințele din caietul de sarcini întocmite special pentru ea.

  5. Serviciile licitate erau unele de interes public extins pe raza sectorului 5 și nu se încadrau în aria serviciilor sociale ori a altor servicii specifice astfel cum sunt ele definite de lege,așa că licitația trebuia făcută publică pe portalul național de achiziții publice,fiind nulă de drept și sub acest aspect.

  6. Doar nu voiati sa o dea la tradatori, la dinozauri…

  7. Logic, serviciile trebuiesc platite. P.S. Sunt chiar curios daca ii iei la bani marunti daca stiu care sunt principalele deziderate ale acestui partid din care ei fac parte.
    P.S. Vad ca a aparut la inaintare si guraliva Lavinia Sandru, fosta sotie a marelui strateg de dosire a tablourilor in cimitire…ca deh osul de ros pdl-ist nu mai este

  8. Fără licitație pe SEAP? Păi e caz de pușcărie.

    • Au timp pana la alegeri sa il scoata din competitie… la cat de natarai sunt votantii ar fi un lucru bun.

  9. Primarul palmier e mic copil pe langa asta… Merita sa fie primari! Cand vine votul peste 2 luni sa faceti ceva pe el de vot!

  10. tara lui a furat dar a si facut…

  11. Famiglia PCR

  12. si fra.ie.rii de la S4 l-au votat garla, le place furtul