G4Media.ro

Socrii lui Cătălin Cherecheș, condamnați la închisoare cu suspendare pentru dare de…

sursa foto: Facebook/Tabita Gliga

Socrii lui Cătălin Cherecheș, condamnați la închisoare cu suspendare pentru dare de mită

Socrii lui Cătălin Cherecheș au fost condamnați joi la închisoare cu suspendare în dosarul în care erau judecați pentru dare de mită. Sentința pronunțată de Tribunalul Mureș nu este definitivă și poate fi atacată în apel.

Soacra lui Cătălin Cherecheș,  Claudia Gliga, a fost condamnată la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută de art. 290 alin. (1) Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. De asemenea, magistrații au dispus ca pedeapsă complementară interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani.

Gliga Dorin-Petru a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la dare de mită, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 290 alin. (1) Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Magistrații au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani.

Ambele pedepse sunt cu suspendare.

Procurorii anticorupție i-au trimis în judecată, în luna decembrie, pe socrii lui Cătălin Cherecheș, pentru dare de mită și complicitate la dare de mită. Cei doi se află în arest preventiv, după ce soacra fostului primar din Baia Mare a fost prinsă în flagrant când ar fi dat 50.000 euro mită pentru ca o judecătoare din Cluj să îl achite pe Cătălin Cherecheș.

„În data de 25 noiembrie 2023, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupție, aflat în faza apelului, inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-ar fi oferit să achiziționeze o afacere pe care aceasta din urmă o deținea pe raza județului Mureș cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată și posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite. Această “ofertă” inițială ar fi fost valabilă doar în condițiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunțe o sentință favorabilă (soluție mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de corupție.

Ulterior, la data de 06 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiași martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, dar cel puțin egală cu suma menționată anterior, restul urmând a fi remiși după data când instanța de judecată ar fi urmat să pronunțe în cauza respectivă o soluție de achitare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Viața e frumoasa la-nchisoare
    Evident, cu suspendare…

  2. Pentru mită de 50.000 de euro dată unui magistrat pentru a influența o decizie a instanței se dă cu suspendare?
    Deci magistrații consideră că oferirea de zeci de mii de euro magistraților nu reprezintă un pericol social prea mare.
    Mesajul e următorul: dragi justițiabili, dacă veniți la noi cu bani, vă asigurăm că nu faceți pușcărie. Dacă nu vă prinde nimeni, vă rezolvăm dosarul pentru care plătiți, dacă vă prind ăștia, vă dăm cu suspendare.

  3. procurorii și judecătorii acestei țări s-au specializat în suspendări. Evident, pentru cazurile de corupție și alte infracțiuni foarte grave numai.

  4. Poate nu ați aflat încă faptul că lui Cherecheș i s-a aprobat în principiu contestația în anulare a condamnării sale. Dacă avem noroc, câștigă și la CEDO și îi mai dăm nișlte bani, că restul e pe terminate. România a devenit un nanny state ( strict numai pentru unii ).