Premierul britanic Rishi Sunak vrea să interzică țigările pentru generațiile viitoare iar inițiativa sa a făcut primul pas în Camera Comunelor, chiar dacă o parte din propriii săi parlamentari se opun
Premierul britanic în declin, Rishi Sunak, a inițiat un proiect de interzicere progresivă a fumatului – inițiativă aproape fără precedent în întreaga lume – iar marți seară, inițiativa sa a făcut un pas spre a deveni realitate, relatează Politică. Camera Comunelor a adoptat propunerea legislativă care deschide calea pentru interzicerea fumatului, în primă etapă parlamentară, însă nu fără o mulțime de nemulțumiri din partea parlamentarilor conservatori.
Dacă inițiativa devine realitate, în Marea Britanie devine ilegală vânzarea de produse din tutun oricărei persoane născute la 1 ianuarie 2009 sau după această dată – împiedicând efectiv copiii care împlinesc 15 ani sau mai puțin în acest an să cumpere vreodată tutun în mod legal.
Un plan aproape identic urma să intre în vigoare în Noua Zeelandă sub conducerea fostului premier Jacinda Ardern, dar a fost anulat de succesorii săi.
Ceea ce nu s-a întâmplat în Noua Zeelandă poate deveni realitate în Marea Britanie, Sunak fiind pregătit cu adevărat să facă istorie, scrie Politico, chiar cu riscul de a-și deranja colegii din propriul partid, sfâșiat și așa de diviziuni după 14 ani de când se află la putere.
„Propunerea va salva mai multe vieți decât orice altă decizie pe care am putea să o luăm”, a argumentat Sunak atunci când a dezvăluit planul în discursul său de la conferința partidului din octombrie anul trecut. „În calitate de prim-ministru, am obligația de a face ceea ce cred că este cel mai bun lucru pentru țara noastră pe termen lung”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank