G4Media.ro

Cristian Marian Minae, inculpat în Dosarul Kreiner va fi adus marți în…

Cristian Marian Minae, inculpat în Dosarul Kreiner va fi adus marți în țară / Este al doilea din cei trei indivizi acuzați că l-au uzis pe omul de afaceri sibian Adrian Kreiner care ajunge în România

Pe 30 aprilie, o escortă din cadrul Poliției Române o să-l aducă în țară pe Marian Cristian Minae, unul din cei trei inculpați în Dosarul Kreiner din Sibiu, susțin surse G4Media.

Cristian Marian Minae, unul din cei trei bărbați care au intrat în casa omului de afaceri Sibian, Adrian Kreiner, l-au jefuit și bătut. În urma loviturilor, acesta a decedat la spital o zi mai târziu.

Este al doilea din cei trei inculpați care ajung în România, după ce Laurențiu Ghiță a fost prins de autoritățile din Scoția și predat autorităților române în 30 decembrie.

Acesta nu a dat nicio declarație, nici în fața judecătorului de drepturi și libertăți, și nici în fața procurorului, a transmis atunci Prim Procuror Adj. Mihaela Ruginosu, purtător de cuvânt al Parchetului pe lângă Tribunalul Sibiu pentru Turnul Sfatului.

„Inculpatul nu a dat declarație nici în fața judecătorului de drepturi și libertăți și nici în fața procurorului. Acesta a înțeles să uzeze de dreptul la tăcere”, informează sursa citată.

În 6 noiembrie, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro.

În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri. Autorii crimei au reuşit să fugă din ţară, iar un complice al acestora din judeţul Timiş, Ilie Sitariu, a fost prins şi arestat preventiv.

O altă persoană implicată în dosar, Ilie Sitariu  a fost deja judecat și condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. A fost acuzat că i-a dus pe cei trei în Sibiu și l-a ajutat să fugă din țară pe Cosmin Costinel Zuleam, singurul din cei trei inculpați din dosar care încă nu a fost prins de poliție.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...