G4Media.ro

Un român de 23 de ani a murit în Italia, prins într-un…

Sursa foto: Pixabay

Un român de 23 de ani a murit în Italia, prins într-un container pentru haine uzate / Deși avea un telefon mobil, nu a putut ajunge la acesta / A fost găsit după 6 ore de când a rămas imobilizat

Un tânăr de 23 de ani de origine română a murit într-un container pentru haine uzate, în Canonica d’Adda, din provincia Bergamo, relatează Prima Bergamo.

Cadavrul a fost descoperit luni, 6 mai, însă numai miercuri a fost identificată persoana. Carabinierii au reconstituit incidentul folosiund imaginile de pe camerele de luat vederi.

Victima se numește Constantin Antonie, un român din Fara Gera d’Adda, unde locuia cu câteva rude, la câteva sute de metri de locul unde s-a petrecut drama. Tânărul nu avea antecedente, astfel că nu fusese niciodată înregistrat sau fotografiat de către autoritățile italiene, ceea ce a îngreunat și mai mult identificarea lui. În plus, nu avea niciun act de identitate în buzunare.

Potrivit ultimelor reconstituiri, realizate pe baza imaginilor de pe camerele de luat vederi, băiatul a ajuns la groapa de gunoi în jurul orei 2 dimineața, luni, 6 mai, când încă era întuneric. El a escaladat gardul care, în dreapta intrării, separă groapa de gunoi de o societate privată. Apoi s-a îndreptat spre pubela galbenă, pătrunzând cu capul și brațele, până la trunchi. În acel moment, românul și-a dat seama că nu se mai poate mișca, nici încercând să intre complet, nici încercând să iasă.

În jur, fiind o zonă izolată, nu era nimeni și poate că a încercat să strige pentru a atrage atenția cuiva, dar în zadar.

Potrivit medicului de la 118, sosit la fața locului după apelul de ajutor, moartea a survenit prin asfixiere din cauza strivirii diafragmei. Între momentul accidentului și descoperirea cadavrului ar fi trecut aproximativ șase ore, deși este posibil ca puterile să-l fi părăsit după ce a fost prins în capcană.

Descoperirea a fost făcută de unul dintre operatorii de teren: sosit la fața locului împreună cu un coleg în jurul orei 8 dimineața. Acesta a observat ceva care atârna din coșul de gunoi. La început, a crezut că este vorba de haine uzate care fuseseră aruncate în grabă, dar apoi și-a dat seama că erau și pantofi acolo. Așa că a sunat la 112. Antonie avea un ceas digital la încheietura mâinii și un telefon mobil în buzunar, însă în poziția în care se afla, nu putea ajunge la el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Când te duci la mangleală,dacă nu belești ochii,belești belengherul.

  2. O moarte groaznică. Bietul om…