G4Media.ro

VIDEO Aproximativ 20 de protestatari au traversat în fața Palatului Cotroceni scandând:…

sursa foto: Captură video

VIDEO Aproximativ 20 de protestatari au traversat în fața Palatului Cotroceni scandând: ”NATO, nu uita, Klaus Iohannis e o lichea”/ Erau însoțiți de 7 jandarmi care nu i-au lăsat să manifesteze în fața clădirii prezidențiale

Aproximativ 20 de protestatari au traversat, duminică, pe trecerea de pietoni din fața Palatului Cotroceni scandând: ”NATO, nu uita, Klaus Iohannis e o lichea”. Grupul de oameni era însoțit pe trecere de 7 jandarmi care nu i-au lăsat pe manifestanți să protesteze în fața clădirii administrației prezidențiale pe motiv că este o adunare publică nedeclarată. Protestatarii și-au exprimat nemulțumirea referitoare și la faptul că au fost legitimați.

Jandarmii i-au avertizat pe protestatari că vor fi amendați dacă nu vor părăsi zona din fața administrației prezidențiale. Oamenii aveau un banner de mari dimensiuni cu imaginea lui Klaus Iohannis și mesajul „Raport de mandat: m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat. Semnat – Klaus Milion Iohannis”.

Pe banner este și o fotografie cu Klaus Iohannis îmbrăcat cu celebra geacă roșie în care era îmbrăcat, în ianuarie 2017, când e mers la protestul din Piaţa Universităţii, la care participau zeci de mii de oameni, faţă de legile privind graţierea şi codurile penale.

Comunitatea „Corupția ucide” a organizat, tot în fața Palatului Cotroceni, sâmbătă, un protest sub forma unui flashmob ca reacție la promulgarea de către președintele Klaus Iohannis a legii care îi scapă de sancțiuni pe evazioniști. Atunci au anunțat un nou protest, duminică.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea Ciucă – Ciolacu care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro dacă prejudiciul e plătit, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale. Șeful statului putea să retrimită legea la Parlament pentru reexaminare. Curtea Constituțională a respins în aprilie sesizarea depusă de USR și Forța Dreptei, dar motivarea a fost publicată în 8 mai. Detalii aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. 20 de oameni……suntem o „societate” pierduta, un „”popor” in curs de dezmembrare, in curand vom fi o adunatura de manelisti