G4Media.ro

Sediul Partidului Republican, aliatul AUR, branduit cu imaginea lui Donald Trump

G4Media

Sediul Partidului Republican, aliatul AUR, branduit cu imaginea lui Donald Trump

Sediul Partidului Republican din strada Buzești, lângă Piață Victoriei, are afișată pe fațadă o imagine mare cu fostul președinte american Donald Trump, alături de mesajul “Republicani pentru Libertate”.

Partidul Republican din România este aliat cu partidul de extremă dreapta AUR condus de George Simion, care a fost acuzat în mai multe rânduri de legături cu serviciile secrete rusești și de promovarea narațiunilor Kremlinului.

La începutul acestui an, liderul partidului extremist AUR, George Simion, a efectuat o vizită de trei zile în SUA, la conferința conservatorilor CPAC, de unde a publicat jurnale video în care apare dând interviuri în limba engleză. Simion nu a publicat fotografii sau video cu oameni politici americani relevanți, dar apare alături de Steven Bannon, fostul șef de campanie al lui Donald Trump (în 2016), într-o postare pe Tik Tok de câteva secunde. Simion nu a răspuns apelurilor G4Media.ro pentru a clarifica scopul vizitei sale în SUA.

  • Conform surselor consultate de G4Media, accesul la CPAC nu este gratuit pentru niciun participant din sală, iar biletul de intrare are preț diferit în funcție de locurile pe care participanții le ocupă. Astfel, un loc în primul rând, acolo unde au stat George Simion și ceilalți membri AUR (platinum plus) costă 30.000 de dolari, conform site-ului CPAC. Sursele G4Media mai spun și că inițial Simion avea programate mai multe întâlniri, care au fost anulate între timp.
  • CPAC (The Conservative Political Action Conference/ Conferința de acțiune politică conservatoare) este o conferință politică anuală la care participă activiști conservatori și oficiali aleși din Statele Unite. Prima CPAC a avut loc în 1974. Printre vorbitorii de anul acesta s-au numărat Donald Trump, Vivek Ramaswamy, Ben Carson, Steve Bannon, Nigel Farage, Liz Truss, Javier Milei. Politico notează că relevanța CPAC a fost umbrită de sentimentul că întâlnirea a ajuns în ultimii ani o simplă proptea a lui Donald Trump.
  • George Simion a refuzat, la solicitarea G4Media, să spună cine l-a invitat la conferința conservatorilor, în ce scop a mers în SUA și în ce măsură consideră că l-a atins, pentru că publicația numește AUR partid extremist. Vezi aici pricipalele motive pentru care G4Media consideră că AUR este un partid de extremă dreapta.

Simion a spus că la evenimentul conservatorilor se intra pe bază de bilet cumpărat de participanți, apoi revine asupra declarației precizând că el nu a plătit bilet. În declarațiile sale Simion a făcut o serie de afirmații false, cum ar fi: în România nu există alegeri libere, copiii sunt învățați că este bine să-și schimbe sexul biologic de mici, AUR este singurul partid de opoziție din România, liderul partidului extremist a salvat românii de la ”a fi violați” și nu în cele din urmă Simion a aprobat dând din cap că a fost arestat de mai multe ori, ba chiar închis, ca măsură de represiune a libertății de exprimare.

În compilațiile video publicate Simion dă aceleași declarații în buclă, în limba engleză, despre ”oligarhi (termen specific pentru oamenii de afaceri conectați la conducerea statului în Rusia, n.red.) care luptă împotriva oamenilor”, despre politicienii români care ”copiază ce văd la Bruxelles și Washington”, despre cum politica statului român ”vrea să fure copiii” și ”să îi învețe că este bine să-ți schimbi sexul biologic de mic”, despre AUR ca fiind ”singura opoziție” din România și, mai ales, despre cum a fost în pandemia COVID-19, un subiect care nu mai este de actualitate în România de aproape 2 ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...