G4Media.ro

Cetățean ucrainean, reținut după ce ar fi încercat să ofere 90.000 de…

sursa foto: DNA

Cetățean ucrainean, reținut după ce ar fi încercat să ofere 90.000 de dolari pentru a introduce în România containere cu haine, replici ale unor branduri renumite

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data 31 mai 2024, a unui cetățean ucrainean, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii mai 2024, inculpatul ar fi promis, în mai multe rânduri, unei persoane suma totală de 90.000 USD pentru ca aceasta să-și exercite influența pe care ar fi pretins că o are asupra funcționarilor cu atribuții de control din cadrul a două birouri vamale din județul Constanța, și că-i va determina pe aceștia să permită intrarea pe teritoriul României a 4 (patru) containere ce conțineau replici (cel puțin 990 de cutii/container) ale unor branduri renumite de încălțăminte (inculpatul ar fi promis să remită pentru 3 (trei) dintre containere suma de 20.000 USD/container, iar pentru cel de-al patrulea suma de 30.000 USD).

În contextul de mai sus, la data de 31 mai 2024, inculpatul i-ar fi remis persoanei respective suma de 20.000 USD (în legătură îndeplinirea formalităților vamale doar pentru unul dintre containere), ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 01 iunie 2024, inculpatul va fi prezentat magistraților din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, al Gărzii de Coastă, și de sprijinul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea și a Biroului Vamal de Frontieră Constanța.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. I-auzi ce tupeu la ucraineanul asta!?… Sa faca el concurenta alor nostri!? Bine ca l-au arestat! Nu poti tu sa vii, asa, din afara sistemului si sa scapi cu o spaga nesemnificativa! Cred ca la vama e ca la spitalul de stat: spaga e insitutionalizata si e cunoscuta de toti, de la portar pana la sora sefa!
    Pai ‘ai nostri’ sunt baieti disciplinati, integrati in sistem, politicosi si recunoscatori sistemului, motiv pentru care n-aude nimeni de ei si, deci, nu apar prin presa; chiar daca mai gresesc si ei. Imi amintesc ca, in urma cu putini ani, o recolta importanta de „faina” s-a rasturnat in apa si a inundat plajele 😁
    Buuun… ati auzit de vreun suspect?… vreo retinere?… vreo demitere?… hmmm, nu-mi amintesc! Cu alte cuvinte, respectam fratia intre infractorii/mafi0tii nostri si autoritatile noastre!! Asa DA!
    Revenind la ucrainean, ce credea el, ca poate intra tam-nesam in competitie cu „baietii” nostri? Asa NU! Bine i-au facut!
    P.S. Cu siguranta ca i-au ‘preluat’ afacerea, de care nu vom mai auzi de-acum inainte!