G4Media.ro

Semne de redresare în sectorul manufacturier din Zona Euro

Semne de redresare în sectorul manufacturier din Zona Euro

Încetinirea de lungă durată a sectorului manufacturier din zona euro ar putea atinge un punct de cotitură, potrivit unui sondaj publicat luni, care a raportat că noile comenzi au scăzut în cel mai lent ritm din ultimii doi ani, ceea ce a dus la o îmbunătățire a încrederii întreprinderilor, potrivit Reuters.

Indicele final HCOB PMI pentru acest sector, publicat de S&P Gobal, a fost de 47,3 în luna mai, față de o estimare inițială de 47,4 și o cifră de 45,7 în aprilie. Aceasta este cea de-a 23-a lună consecutivă în care a scăzut sub pragul de 50 care separă contracția și creșterea activității.

Subindicele care măsoară producția, care alimentează indicele PMI compozit așteptat miercuri și care este considerat un bun indicator al sănătății economice, a urcat totuși de la 47,3 în aprilie la 49,3 în mai, cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni. El a fost totuși sub estimarea inițială de 49,6.

„Acesta ar putea fi un punct de cotitură pentru sectorul manufacturier. Industria este pe punctul de a pune capăt declinului producției care persistă din aprilie 2023″, notează Cyrus de la Rubia, economist șef la Hamburg Commercial Bank.

„Este încurajator să constatăm că încrederea întreprinderilor în ceea ce privește producția viitoare se află la cel mai ridicat nivel de la începutul anului 2022”, adaugă el.

O parte din această îmbunătățire este probabil legată de indicele comenzilor noi, o măsură a cererii. Acesta și-a revenit la un maxim al ultimilor doi ani, crescând de la 44,1 la 47,3.

Costurile de producție mai mici au permis din nou fabricilor să își reducă prețurile de facturare, ceea ce ar putea oferi Băncii Centrale Europene (BCE), care se va reuni joi, mai mult spațiu de manevră în ceea ce privește reducerea ratelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...