G4Media.ro

Kremlinul nu caută o confruntare directă cu NATO – amiralul britanic Tony…

Sursa foto: Twitter / Chief of the Defence Staff

Kremlinul nu caută o confruntare directă cu NATO – amiralul britanic Tony Radakin

Vladimir Putin nu dorește o confruntare directă cu NATO și un război nuclear, afirmă șeful Statului Major al Apărării din Marea Britanie, amiralul Tony Radakin, potrivit BBC.

„Putin nu dorește un război cu NATO. Putin nu vrea un război nuclear. Iar noi avem un avantaj uriaș datorită forței NATO”, a declarat Sir Tony Radakin pentru Sky News cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a debarcării aliaților în Normandia.

El este convins că Rusia pierde războiul din Ucraina, în ciuda avansului recent al trupelor rusești în zona Harkov.

„Rusia face câștiguri tactice pe teren, dar dacă ne întoarcem la martie 2022, Rusia ocupa aproximativ 17% din Ucraina. Astăzi ocupă 11%”, a declarat șeful forțelor armate britanice.

Întrebat dacă este încrezător că Ucraina va câștiga, amiralul Radakin a spus că afirmativ.

„Până la sfârșitul lunii iunie, Rusia va pierde 500 de mii de oameni – morți și răniți. Am trecut deja de 800 de zile de un război pe care Putin se aștepta să dureze trei zile. Este dificil pentru Ucraina, dar trebuie să ne menținem sprijinul”, a spus el, subliniind că țările occidentale se unesc pentru a ajuta Kievul să lupte împotriva invaziei rusești, la fel cum aliații s-au unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Acesta este un război al economiilor. Acesta este un război logistic. Acesta este un război al producției industriale. Acesta este un război al voinței politice”, a declarat șeful Statului Major General britanic.

„Toate acestea se fac pentru a reda pacea poporului ucrainean”, a declarat Tony Radakin.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ce stiu britanicii, ce stiu cei din armata care spun asta. Eu zic ca Gosu si alti experti pe Rusia au dreptate… Uk are dreptate doar cand trimite arme, in rest nu stiu ce vb.