G4Media.ro

INTERVIU Sebastian Burduja: Datele mele arată că sunt pe locul doi, la…

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

INTERVIU Sebastian Burduja: Datele mele arată că sunt pe locul doi, la un procent distanță de Nicușor Dan / Eu iau în calcul să câștig

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria București, a declarat marți într-un interviu G4Media că are date interne care îl dau pe locul secund în cursa electorală, la doar un procent distanță de Nicușor Dan. Întrebat în mod repetat de reporterii G4Media cum poate să explice diferența enormă față de celelalte sondaje, în care e dat pe locurile 3-4, Sebastian Burduja a susținut că sondajele sale sunt cele corecte.

  • Vezi mai jos un fragment VIDEO din interviul luat de Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă. Interviul integral va fi publicat mai târziu

Rep: Dacă la alegeri veți lua un scor sub scorul partidului la Consiliul General, vă veți retrage de la șefia filialei?
Sebastian Burduja: Nu s-a pus problema asta.

Rep: Vă întreb pe dumneavoastră dacă luați în calcul dumneavoastră asta.
Sebastian Burduja: Asta e o decizie a colegilor. Eu iau în calcul să câștig. Eu consider că pot să câștig și asta ne spun datele pe care noi le avem. Sigur că în spațiu public circulă foarte multe sondaje. Ele dau apă la moară celor care merg pe teoria votului util

Rep: Să câștigați? Sondajele vă arată pe locul patru, în cel mai bun caz trei. Adică chiar mint toate sau sunt eronate?
Sebastian Burduja: Păi cred că-i știți foarte bine. Puteți să vă uitați cine le comandă. Noi avem date proprii pe care le adunăm cu experți din afara țării. Datele spun că în acest moment suntem pe locul doi și la distanță mică de locul întâi, Nicușor Dan. Ultimele date de astăzi – mai puțin de un procent.

Rep: Emisiunea rămâne înregistrată și vedem datele noastre după alegeri, dacă mai e cazul sau nu să lucrați cu colaboratorii dumneavoastră.
Sebastian Burduja: Dar în sine toate sondajele se bat cap în cap. Domnul Piedone are ba 40%, ba 15% sau 14%, doamna Firea are ba 18%, ba 28% sau 30%, domnul Nicușor Dan are ba 45%, ba 27%.

Rep: Dar la dvs. sunt cam constante toate.
Sebastian Burduja: Nu e adevărat. Uitați-vă că am fost dat între 4% nu mai departe de acum o săptămână. Ipsos, n-am auzit de acest celebru institut de cercetare. Și asta rămâne, să vedem dacă e 4%. Deci ele variază.

Rep: Apropo de scorul ăsta, care e foarte mare acum, din ce spuneți dumneavoastră, dacă nu va fi așa și veți ocupa locul trei sau patru, chiar cu un procent semnificativ mai mic, vă veți cere scuze pentru că ați dezinformat publicul?
Sebastian Burduja: Vreau să rețineți un lucru: noi cred că suntem singurii care n-au făcut o paradă din sondaje astea de opinie și nu m-ați auzit pe mine pronunțându-mă ca un sociolog, să vorbesc de polarizarea candidaților, tot felul de teorii ale votului util, chiar dacă un candidat e mai bun. totuși, votați-l pe primarul în funcție, ca să nu iasă doamna Firea. Sau doamna Firea, chiar dacă domnul Burduja e mai bun, votați-mă pe mine, să nu rămână domnul Nicușor Dan. Astea sunt niște argumente ieftine. Da, inclusiv chestiunile legate de cotele de la casele de pariuri, pot să spun și eu așa. Da, au fost cote de 130 și astăzi sunt șapte. Este cota mea șapte, aproape opt.

Rep: Vorbim de altceva, de o diferență enormă între ceea ce spuneți dumneavoastră, bazându-vă pe niște date pe care nu le știm, și ceea ce vedem în public, asumat de restul partidelor.
Sebastian Burduja: Vom vedea. Important e și cred că e un mesaj corect din partea presei libere: oameni buni, nu votați cu gândul la sondaje, votați omul cel mai bun, care li se pare bucureștenilor că ar fi omul cel mai bun. Deci, a merge pe o teorie a votului util la 34 de ani la Revoluție și să le spui bucureștenilor, și nu mă refer la dumneavoastră, mă refer la contracandidații mei, domnule, uitați-vă bine că avem o sperietoare. Gabriela Firea și ca să nu iasă, ia votați în continuare primarul în funcție. Dacă după 4 ani de mandat, ăsta e cel mai bun argument, cred că e cel mai bun argument ca să plece acasă. Și dânsul și doamna Firea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Ce înseamnă să te îmbeți cu apă rece!

  2. ~Ce se mai ingramadeste lumea la pozitii din astea unde nu e nevoie sa lucrezi dupa un program de 9 ore pe zi si sa livrezi la termen ceva concret

  3. Bine, eu as fi vrut sa comentez la aia cu „pnl garanteaza”, sa-mi spun si eu parerea despre cat mai valoreaza chestiile garantate de pnl.

  4. Cum sa-ți pui încrederea în cineva care are date evident invalide și se mai și bazează pe ele?

  5. Esti pe unu, nu pe doi, ai cam 86% din voturi. Dupa inca doua actiuni de promovare, treci si de 90%!!! Las’ ca vin alegerile si te trezesti tu la realitate!

    Altfel, ramane cum am stabilit: un vot pentru Burduja = un vot pentru Firea! Un vot pentru PNL=un vot pentru PSD.

    Sa nu ziceti ca nu ati stiut.

  6. nu fiti rai lasati-l sa viseze frumos , se va trezi la realitate dupa alegeri 😅

  7. Un fanfaron, un tip infantil cu gandire marginita, te si miri cum a urmat universitatile alea.
    Ma intreb, cand il vad cum debiteaza ineptii cu atata seninatate, daca nu cumva chiar crede in ele.
    Sa-i spuna cineva cine e Ipsos (nu ala folosit la zidarie) si sa ne spuna si el in schimb ce institut de sondaje ii furnizeaza lui informatiile astea abracadabrante… cu siguranta e vreun „Pieleanu penelist’.
    Oare de unde scoate PNL candidati ca asta?

  8. Pai evident, si Sosoaca este pe primul loc, in capul ei. 🤣

  9. TIANULEEEEE TREZIREA, te zbati la 5%, spune-i lui coius sa-ti mai faca niste conturi pe tiktok

  10. Zero rezultate și în activitate!

  11. Nu am văzut PSD-ist mai înrăit că Burduja.
    Deci nu are cu 1% mai mult ca Firea, ca sa voteze lumea util cu el și nu cu Firea, are cu 1% mai mult ca Nicușor că poate, poate votează lumea cu el ca vot util și uite așa să câștige Firea.
    De mult nu am mai văzut un PSD-ist așa feroce.

  12. Saracul burduja isi face iluzii ca ar avea vreo sansa. Dar la cat de inodor, incolor si insipid este el va iesi pe ultimul loc.