G4Media.ro

Gabriela Firea: Am atras 1 miliard de euro, fonduri europene nerambursabile, în…

Gabriela Firea: Am atras 1 miliard de euro, fonduri europene nerambursabile, în mandatul meu ca primar general

Peste 1 miliard de euro în București și aproape 70 de miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile au ajuns până acum în investiții. Relația dintre București, România și Uniunea Europeană este esențială și de profit pentru cetățeni.

Fondurile europene sunt șansa dezvoltării Bucureștiului, a tuturor comunităților din țară, astfel încât viața românilor să fie îmbunătățită, prin condiții de trai civilizate.

Senatoarea Gabriela Firea, liderul viitoarei echipe social-democrate din Consiliul General al Municipiului București, afirmă într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, că a atras fonduri europene nerambursabile de aproape 1 miliard de euro în mandatul anterior.

„Sunt fapte concrete pe care nu le poate șterge nimeni, bani investiți în București pentru confortul cetățenilor! Numai pentru cele aproape 300 de milioane de euro pentru reparațiile atât de necesare ale conductelor de termoficare s-a lucrat aproape trei ani. Proiectul depus la Comisia Europeană a fost extrem de complex și nu putea fi lucrat pe genunchi și peste noapte. Cu atât mai mult nu putea fi lucrat într-o lună de la preluarea mandatului, pentru că doar atât timp i-a luat actualului primar general să-și pună semnătura pe contractul de finanțare ținut la sertar de principalul său susținător, un om politic de tristă amintire.”, a transmis Gabriela Firea.

Fostul primar general spune că pentru predecesorii săi, atragerea de fonduri europene nu a fost o prioritate, în ciuda nevoii acute de investiții în infrastructură. În 2016, la începutul mandatului, a înființat o Direcție Generală responsabilă cu atragerea finanțărilor de orice fel, dar mai ales cele nerambursabile. Până la acel moment, în Primăria Capitalei nu exista un departament cu specialiști dedicați realizării de proiecte cu finanțare europeană.

„În domeniul transporturilor, Primăria Capitalei a obținut, în mandatul meu, finanțare nerambursabilă, de la Programul Operațional Regional și de la Fondul de Mediu, pentru 14 proiecte de achiziție a unor noi mijloace STB – autobuze hibrid, autobuze electrice si tramvaie – și de modernizare a 1,1 km cale dublă linie de tramvai pe Bd. Vasile Milea, pe traseul liniilor de tramvai 1 și 10, în valoare totală de 370 milioane euro, din care 276 milioane de euro nerambursabili.

Tot cu fonduri europene au fost finanțate și ample lucrări la Sistemul de canalizare: au fost recepționate aproape jumătate din lucrările la cele 2 mari colectoare amplasate de-a lungul râului Dâmbovița, (4,7 km din 10). Caseta de sub râul Dâmbovița urma să fie modernizată pe o lungime de 21 km, ceea ce ar fi permis reducerea infiltrațiilor, consolidarea și etanșarea construcției. Lucrările nu au continuat în actualul mandat și bani europeni au fost pierduți.

Au fost finalizate și lucrările de racordare a Stațiilor de pompare a apelor provenite din lacurile Titan, Tineretului și Carol în cuva superioară a râului Dâmbovița. Valoarea rambursată de către Ministerul Fondurilor Europene era, în 2020, de 43,8 milioane de euro.

Nu în ultimul rând, Cartierele Ghidigeni, Olteniței, Cheile Turzii și Henri Coandă au beneficiat de apă potabilă de calitate și de servicii de canalizare, finanțate tot din fonduri Europene obținute în mandatul meu.  Valoarea totală a proiectului era de aproximativ 70 de milioane de euro, din care fonduri nerambursabile de aproape 40 de milioane de euro.”, a scris senatoarea PSD.

Gabriela Firea amintește și finanțarea pentru Glina 2, cel mai mare proiect de mediu din Estul Europei găsit blocat la preluarea mandatului anterior. În septembrie 2017 a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor, cu o valoare de aproximativ 390 de milioane de euro, finanțat prin POIM 2014 – 2020.

Partidul Social Democrat – Organizația Mun. București CMF 21240002

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează