G4Media.ro

Acord de recunoaștere a vinovăției: O doctoriță din București a primit amendă…

sursa foto: Pixabay

Acord de recunoaștere a vinovăției: O doctoriță din București a primit amendă penală de 60.750 de lei deoarece a dat ilegal pastile pentru ca o procuroare să avorteze o sarcină de 30 de săptămâni / Ce s-a înâmplat cu magistratul

Doctorița ginecolog Ramona Adela Călin din București a fost condamnată de către un complet de la Judecătoria Sectorului 2, pe data de 15 mai 2024, la o amendă penală de 60.750 de lei pentru întreruperea ilegală a cursului unei sarcini. În decizia instanței se relatează faptul că, în august 2022, doctorița Călin a dat unei femei, ilegal, pastile care i-au provocat acesteia un avort spontan.

La momentul faptei, femeia era procuror la o unitate de parchet de lângă București, însărcinată în 30 de săptămâni, iar anchetatorii au aflat despre caz în urma unui denunț trimis pe e-mail chiar la serviciul ei, la patru luni după avort.

Ulterior, pe baza denunțului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a demarat o amplă investigație care a presupus interceptări telefonice și percheziții la domiciliul procuroarei. În final, magistrata a scăpat fără a fi pusă sub acuzare, deoarece Codul Penal prevede că ”Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.”

Pe data de 15 mai 2024, Judecătoria Sectorului 2 a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat anterior de medicul ginecolog Ramona Adela Călin cu un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Inculpata a fost condamnată la pedeapsa amenzii în cuantum de 60.750 lei (determinată prin înmulţirea a 225 zile-amendă cu suma de 270 lei, corespunzătoare unei zile-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de „întreruperea cursului sarcinii”, faptă prev. de art. 201 alin. l lit. a şi lit.c din Codul penal.

Prin aceeași decizie, lui Călin i s-a interzis dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de un an de la data rămânerii definitive a sentinței. Până în acest moment, nu a fost depus apel.

În motivarea acordului de recunoaștere a vinovăției, document consultat de reporterul G4Media.ro, procurorul de caz a arătat că, la data de 25 august 2022, în afara spitalului de stat și a cabinetului privat la care lucra, Călin a ”înmânat pacientei (…) 4 tablete de Cytotec cu rol şi scop abortiv, ştiind că sarcina acesteia depăşea 14 săptămâni.”

Codul Penal prevede că întreruperea cursului sarcinii săvârşită în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop, dacă vârsta sarcinii a depăşit 14 săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. În cazul pacientei lui Călin, la acel moment, aceasta era însărcinată în 30 de săptămâni.

Codul Penal mai menționează că ”Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.”

Cazul a ajuns în atenția anchetatorilor pe 30 decembrie 2022, dată la care pe emailul unui parchet de lângă București, în cadrul căruia pacienta din august 2022 activa ca procuror, a ajuns un denunț în care erau prezentate toate faptele. Având în vederea calitatea angajatei sale, respectivul Parchet a sesizat unitatea abilitată să cerceteze magistrați – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Din acordul de recunoaștere semnat de medical Călin reiese că, la câteva zile după denunț, acest Parchet a demarat o amplă investigație care a presupus audierea persoanelor implicate, a unor martori, obținerea de la Curtea de Apel București a autorizării obţinerii de la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului a datelor de trafic pentru trei telefoane mobile (apeluri preluate, nepreluate, redirecţionate, transferate, beep-uri, trafic de date, broadband) pentru perioada 1 ianuarie 2022 -11 ianuarie 2023, încuviințarea de către Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a efectuării unei percheziţii la domiciliul procuroarei și, de la Curtea de

Apel București, a aprobării percheziționării altor imobile, ale altor persoane implicate în anchetă. De asemenea, pentru procuroare a fost dispusă efectuarea unui raport de expertiză medico-legală.

Audiată de colegii ei de la București, procuroarea a povestit că, în cursul lunii august 2022, fiind într-o relaţie cu o persoană de sex masculin, a fost contactată pe Facebook de o altă femeie, care i-a relatat că are o relaţie amoroasă cu acelaşi bărbat. După ce a aflat acest lucru, magistrata i-a mărturisit unei prietene, martor în dosar, că este însărcinată şi că ar intenţiona „să scape de copil”, iar aceasta a îndrumat-o către medicul ginecolog Ramona Adela Călin.

Aceasta ar fi refuzat să facă întreruperea de sarcină, dată fiind vârsta foarte mare a fătului (de aproximativ 30 de săptămâni), dar, în afara unei instituţii medicale autorizate în acest scop și deși știa că sarcina acesteia depăşea 14 săptămâni, i-a dat procuroarei un medicament (Cytotec), care produce avort spontan. Potrivit unei declarații din dosar, ”la finalul lunii august ori începutul lunii septembrie 2022, într-o perioada în care cei doi copii minori se aflau în vacanţă cu fostul soţ (…) ar fi procedat la întreruperea cursului sarcinii, prin utilizarea medicamentului amintit mai sus, fapt care s-ar fi petrecut într-un apartament (…).

”Potrivit actului de sesizare, se reține aceea că, în cele din urmă, s-au declanşat contracţiile care au determinat avortul spontan al sarcinii mai sus menţionate, iar numita (…) ar fi depozitat fătul, placenta şi resturile acesteia într-un sac de gunoi, în dulapul din balconul apartamentului unde aceasta locuieşte împreună cu cei doi copii ai săi, în vârstă de 6 şi respectiv 7 ani, urmând a le arunca ulterior”, se mai arată în acordul de recunoaștere semnat de Călin.

În ceea ce o privește pe procuroare, aceasta a avut doar calitatea de martor în cadrul anchetei, deoarece punctul 7 din articolul 201 Cod Penal dedicat secțiunii ”Agresiuni asupra fătului – Întreruperea cursului sarcinii” prevede că ”Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.”

Din informațiile G4Media.ro obținute din surse deschise, procuroarea activează și în prezent în cadrul Parchetului cu sediul lângă București. La începutul acestui an, ea a cerut Secției de Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii transferul la unul ditre parchetele de pe raza municipiului București, solicitare care i-a fost respinsă. Fostă avocată, femeia a intrat în magistratură la sfârșitul lui 2019 după un examen de admitere derulat în același an de Consiliul Superior al Magistraturii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Parca suntem pe vremea lui Ceausescu cand erau interzise avorturile. Neocomunistii la putere.

  2. Perfect adevărat că ”Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.” dar,…, femeia (procuroare, totuși) respectivă putea fi acuzată de tentativă de omor pentru că nu se poate la 30 săptămâni de sarcină să vrei să avortezi. Fătul avea 7 luni și jumătate.