G4Media.ro

”Să nu îndrăznești să mă suni fără să-mi trimiți mai întâi un…

Sursa foto: Unsplash/ Árpád Czapp

”Să nu îndrăznești să mă suni fără să-mi trimiți mai întâi un mesaj”. Eticheta apelurilor telefonice divizează generațiile

Să suni direct sau să trimiți mai întâi un mesaj? Diferențele între generații se văd și în eticheta convorbirilor telefonice, iar dezbaterea se aprinde și în SUA, și în Europa, arată o analiză Wall Street Journal.

Pentru unii oameni, nu există nimic mai încântător decât soneria telefonului care semnalează că cineva se gândește la ei. Pentru alții, nu există nimic mai nepoliticos, mai intruziv sau mai generator de panică decât un apel neanunțat.

Dezbaterea se intensifică: cu cât s-a înrădăcinat mai mult trimiterea de mesaje text, cu atât mai mulți oameni au ajuns să considere inacceptabil un apel telefonic fără avertizare. La rândul lor, cei care sună fără avertisment îi consideră rigizi până la absurd pe cei care nu suportă acest comportament.

Disputa părea să fie una generațională, cu membrii generației Z opunându-se apelurilor neanunțate de mesaje. Dar ea s-a generalizat.

Constatare interesantă a sociologilor citați de WSJ: cei care au crescut cu telefoane fixe și care își amintesc că trebuia să ridice receptorul pentru a ști cine se află la celălalt capăt al firului, adesea nu sunt la fel de deranjați de un apel neanunțat.

În schimb, cei care trimit mesaje pe telefonul mobil încă din liceu se așteaptă să fie anunțați.

Preferința pentru mesajele text este cea mai mare în rândul celor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, urmați de cei cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, potrivit unui sondaj realizat în decembrie de YouGov. În rândul a 2.000 de angajați chestionați de firma de recrutare Robert Walters în martie, doar 16% dintre cei din generația Z – cei născuți între 1997 și 2012 – au considerat că telefonul este o formă productivă de comunicare profesională.

Printre factorii care trebuie luați în considerare se numără relația pe care o aveți cu persoana respectivă și dacă aceasta și-a exprimat o preferință cu privire la modul de comunicare, arată cercetările.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează