G4Media.ro

Parlamentul European virează spre dreapta, avans important al extremei drepte

Parlamentul European virează spre dreapta, avans important al extremei drepte

Extrema dreaptă se îndreaptă spre câștiguri importante în Parlamentul European, în condițiile în care proiecțiile inițiale după alegerile legislative arată o creștere a partidelor naționaliste eurosceptice, în special în Germania, potrivit agenției Reuters.

Potrivit unui sondaj la ieșirea de la urne, Alternativa pentru Germania (AFD) a obținut 16,5% din voturi, față de 11% în 2019. În același timp, cele trei partide din guvernul de coaliție condus de cancelarul Olaf Scholz au pierdut puternic teren.

În Austria, proiecțiile inițiale plasează Partidul Libertății (FPÖ), de extremă dreapta, în frunte cu 27% din voturi, în timp ce în Olanda, sondajele locale la ieșirea de la urne au arătat un avans clar pentru Partidul pentru Libertate (PVV), formațiunea naționalistă a lui Geert Wilders, care a câștigat alegerile parlamentare olandeze din noiembrie anul trecut.

PVV este creditat cu 7 din cele 29 de locuri deținute de Olanda în Parlamentul de la Strasbourg, față de niciunul în 2019.

Este probabil ca grupul Partidului Popular European (PPE) să rămână principala forță în Parlamentul de la Strasbourg, ceea ce îi va permite să aleagă șeful Comisiei Europene – actuala șefă a executivului european, Ursula von der Leyen, pare a fi favorită pentru un al doilea mandat.

Cu toate acestea, pentru a-și asigura o majoritate parlamentară, Ursula von der Leyen ar putea avea nevoie de sprijinul anumitor naționaliști, cum ar fi președintele Consiliului italian, Giorgia Meloni, ceea ce le-ar oferi acesteia și aliaților săi o influență mai mare.

În Franța, scrutinul este plin de probleme politice pentru președintele Emmanuel Macron, care se confruntă cu înrăutățirea finanțelor publice, cu fragilitatea unei majorități relative cu un spațiu de manevră limitat și cu dezamăgirea alegătorilor față de el. Rassemblement National (RN) se află în frunte conform intențiilor de vot.

La ora 17.00, prezența la vot era de 45,26%, în creștere față de 43,29% în 2019 la aceeași oră. Potrivit sondajelor, rata finală de abținere este estimată între 47,2% și 47,5%, față de 49,88% în 2019.

Primele estimări la ieșirea de la urne sunt așteptate la ora 18:00 GMT în Franța, iar un sondaj la nivel european ar trebui să fie publicat în jurul orei 18:30 GMT. Primele rezultate europene provizorii sunt așteptate chiar la sfârșitul serii, după închiderea ultimelor secții de votare din Italia.

RISC DE BLOCAJ?

Deschise joi în Olanda, alegerile europene vor determina modul în care blocul comunitar se va poziționa în fața unei serii de provocări, printre care o Rusie ostilă, rivalitatea industrială tot mai mare cu China și Statele Unite, schimbările climatice și imigrația.

Potrivit sondajelor de opinie, partidele liberale pro-europene și Verzii vor pierde locuri, reducând majoritățile de centru-dreapta și centru-stânga și complicând astfel eforturile de a adopta noi reglementări la nivelul UE și de a aduce alte țări în bloc.

În special, Verzii vor avea probabil de suferit din cauza nemulțumirii gospodăriilor, fermierilor și industriașilor față de politicile energetice costisitoare ale blocului comunitar.

Mulți alegători suferă din cauza crizei costului vieții, sunt îngrijorați de imigrație și de impactul financiar al tranziției energetice, dar și de tensiunile geopolitice în creștere, inclusiv de războiul din Ucraina, aflat acum în al treilea an.

Partidele de extremă dreapta au profitat de acest climat de anxietate pentru a oferi o alternativă la așa-numitele formațiuni tradiționale.

„Sper că Uniunea Europeană va funcționa mai democratic, pentru că astăzi cred că suferă de o anumită ambiguitate. Oamenii nu știu cu adevărat cine are puterea între Comisia Europeană și Parlament și este adevărat că acest lucru ridică semne de întrebare și neîncredere”, a declarat Emmanuel, în vârstă de 34 de ani, care a votat duminică în arondismentul 18 din Paris.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...