G4Media.ro

Reunirea Națională (dreapta populistă) câștigă alegerile europarlamentare din Franța cu peste 31%…

sursa foto: Facebook/Jordan Bardella

Reunirea Națională (dreapta populistă) câștigă alegerile europarlamentare din Franța cu peste 31% din voturi / Înfrângere usturătoare pentru partidul lui Macron / Bardella cere alegeri parlamentare

Partidul populist Reunirea Națională este marele câștigător al alegerilor europene de duminică din Franța, cu mult în fața listelor macroniste și socialiste, potrivit estimărilor realizate de institutele de sondare Ifop și Ipsos, transmite agenția AFP.

Lista condusă de Jordan Bardella ar urma să obțină între 31,5% și 32,4% din voturi, cu aproape 16 puncte în fața macroniștilor conduși de Valérie Hayer (15,2%) și a listei PS-Place publique a lui Raphaël Glucksmann (aproximativ 14%).

France insoumise ar urma să se situeze pe locul al patrulea, cu între 8,3% și 8,7% din voturi, în fața listei LR (7%).

Ecologiștii și Reconquête (partidul lui Eric Zemmour) sunt cotați cu puțin peste 5%, dar riscă totuși să nu trimită niciun europarlamentar în Parlament.

Bardella i-a cerut președintelui Macron „să organizeze noi alegeri legislative”, în urma „înfrângerii usturătoare” suferite de tabăra prezidențială.

„Salutăm acest rezultat cu umilință, cu gravitate și cu un spirit de foarte mare responsabilitate”, a mai declarat Bardella.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. In sfarsit investitiile Rusiei in politica europeana sunt rasplatite. De la Brexit(ultima mare investitie incheiata cu succes) nu mai primise nimic pentru miliardele cheltuite.
    Concluzia fiind ca banii cheltuiti cu haur au fost o investitie foarte proasta,daca in Romania cea usor influentabila nu au reusit macar sa egaleze scorul din Franta,Germania sau Spania.

    • E evident ca socialistii, ecologistii si progresistii o sa pedaleze pe amestecul Rusiei in alegeri, daca au rezultate proaste.

    • Cel putin in cazul Le Pen si a Brexitului interventia financiara a Rusiei a fost dovedita. Evident ca oamenii au votat cum au dorit dar banii si fake newsurile venite dinspre Rusia au avut un rol fara doar si poate).

  2. Rezultatele acestor alegeri sunt cauzate de inflatia ridicata, cresterea taxelor pentru „mediu”, diminuarea puternica a puterii de cumparare a cetatenilor, numarul imens de imigranti hraniti si adapostiti din banii contribuabililor si din cenzura de tip comunist (fara precedent in Occident). Rusia nu poate spera sa influenteze alegerile din Olanda, Belgia, Spania, Germania si Franta, astea-s vorbe fara acoperire.