G4Media.ro

ANALIZĂ Ar putea Trump conduce America din închisoare?

Sursa foto: © Ginettigino | Dreamstime.com

ANALIZĂ Ar putea Trump conduce America din închisoare?

Dacă Donald Trump va fi condamnat la închisoare în cazul “Bani pentru Stormy Daniels” și, în același timp, va câștiga alegerile pentru Casa Albă din luna noiembrie, acest lucru ar provoca o criză constituțională majoră care, cel mai probabil, va fi rezolvată prin intervenția instanțelor federale ce ar permite republicanului să iasă din detenție și să-și exercite atribuțiile de președinte din Biroul Oval. La sfârșitul lunii mai, Trump a devenit primul fost președinte american condamnat pentru o infracțiune, după ce a fost declarat vinovat că a plătit o vedetă porno să păstreze tăcerea privind relația dintre ei și a falsificat actele privind rambursarea acelor bani către fostul său avocat. Republicanul își va afla sentința pe 11 iulie.

Verdict: Vinovat!

Fostul președinte american a fost declarat vinovat de către un juriu pentru acuzații care implică o schemă de mușamalizare a acuzațiilor de relații extraconjugale care au apărut în timpul primei sale campanii la Casa Albă, cea din 2016.

Trump a fost investigat șapte ani de biroul procurorului districtual din Manhattan, condus acum de Alvin Bragg, pentru că compania sa a înregistrat drept cheltuieli legale o rambursare către fostul său avocat personal, Michael Cohen, pentru 130.000 de dolari, pe care acesta i-ar fi dat lui Stormy Daniels (pe numele ei real Stephanie Clifford), înainte de alegerile din 2016. Trump ar fi plătit-o pe starleta porno ca să nu vorbească public despre aventura sexuală pe care ar fi avut-o cu magnatul imobiliar cu zece ani înainte, în 2006. Ea trebuia să păstreze tăcerea în legătură cu presupusa lor întâlnire sexuală care a avut loc în timp ce el era căsătorit cu Melania.

Trump, care a negat constant aventura cu vedeta porno, i-a rambursat banii lui Cohen, iar compania sa le-a înregistrat drept cheltuieli legale.

Liderul republican a pledat nevinovat la toate acuzațiile aduse, criticând procesul său ca fiind “o vânătoare de vrăjitoare” orchestrată de democrați.

Trump și aliații săi susțin de altfel că, la fel ca în celelalte trei procese penale în care este implicat, și acest dosar a fost fabricat de stânga americană, aliată cu majoritatea instituțiilor media și giganții tehnologici, pentru a-l împiedica să revină la Casa Albă. Unul dintre argumentele lor este acela că toate cele patru dosare sunt instrumentate de procurori democrați sau numiți de democrați, iar magistrații care prezidează cazurile sunt și ei de stânga.

Procurorii l-au acuzat pe Trump că a luat parte la o conspirație ilegală pentru a submina integritatea alegerilor din 2016 și la un plan ilegal de suprimare a informațiilor negative.

Donald Trump a fost declarat vinovat pentru toate cele 34 de acuzații de falsificare a dosarelor de afaceri, o infracțiune pedepsită cu până la patru ani de închisoare.

Pronunțarea sentinței va avea loc pe 11 iulie, iar judecătorul poate să aleagă să îl condamne pe Trump fie la închisoare sau probațiune, fie la plata unei amenzi penale.

Președinte din detenție?

Una dintre cele mai importante întrebări rezultate în urma procesului de la New York a fost aceea dacă Trump ar putea conduce America din detenție – în cazul în care judecătorul Juan Manuel Merchan îl va trimite la închisoare și el va câștiga alegerile pentru Casa Albă?

Într-un material dedicat subiectului, Politico a scris că este “aproape sigur că (Trump) nu va trebui să le facă pe ambele în același timp.”

În opinia publicației, scenariul în care un Trump condamnat la detenție va fi ales președintele Americii “ar crea o coliziune fără precedent a intereselor constituționale: pe de o parte, interesul statului New York de a-și aplica legile și de a le cere infractorilor condamnați să-și ispășească pedeapsa complet și prompt; pe de altă parte, interesul națiunii ca președintele ales în mod corespunzător să-și poată îndeplini atribuțiile de șef al executivului.”

Consultați în legătură cu această dilemă constituțională, experții în drept au afirmat că interesul național de a avea un președinte liber va prevala aproape cu siguranță.

“Nu îmi pot imagina vreun mod în care statului New York i se va permite să-l întemnițeze dacă va fi ales,” a spus Randall Eliason, un fost procuror federal.

Dacă totuși tribunalele din New York ar încerca să facă acest lucru, foarte probabil instanțele federale ar interveni și ar decide că pedeapsa ar trebui să fie suspendată pe durata președinției. Acest lucru ar crea o altă perspectivă uluitoare: Trump va părăsi Casa Albă la sfârșitul mandatului, în ianuarie 2029, și se va prezenta la închisoare.

“Este o situație dificilă,” a afirmat Stan Brand, fost consilier al Camerei Reprezentanților. “Este o întrebare privind federalismul care nu a fost niciodată abordată cu adevărat.”

Perspectiva ca instanțele și America să fie nevoite să se ocupe de această dilemă constituțională este din ce în ce mai plauzibilă după condamnarea lui Trump pentru falsificarea documentelor de afaceri.

Judecătorul Merchan, care va anunța sentința în iulie, are o mare flexibilitate în ceea ce privește durata pedepsei cu închisoarea, o formă de eliberare supravegheată sau o pedeapsă mai ușoară, cum ar fi amenda penală sau muncă în folosul comunității.

O pedeapsă cu închisoarea ar prezenta probleme practice evidente dacă Trump ar câștiga alegerile din noiembrie. Responsabilitățile de bază ale unui președinte – conducerea reuniunilor Cabinetului, primirea de briefing-uri de informații, întâlnirea cu liderii mondiali – nu sunt posibile dintr-o celulă de închisoare.

Chiar și o sentință mai ușoară ar putea interfera cu îndatoririle funcției de lider al Americii. Persoanele aflate în probațiune, de exemplu, au adesea reguli stricte cu privire la capacitatea lor de a călători.

Așa cum a scris presa americană, ca infractor condamnat Donald Trump nu poate intra în 37 de țări, inclusiv în state aliate importante precum Canada, Australia, Israel și Regatul Unit. De asemenea, dacă va fi ales din nou președinte, republicanul ar avea nevoie de o permisiune specială pentru a intra în mai multe țări cheie pentru menținerea relațiilor externe, printre care China, India și Mexic.

Guvernele străine pot și, în unele cazuri, vor alege cu siguranță să facă o excepție pentru Trump dacă acesta va solicita permisiunea specială ca președinte pentru a face o vizită.

Revista People a dat ca exemplu pe fostul lider de la Casa Albă, George W. Bush, care a fost arestat pentru conducere în stare de ebrietate în anii 1970. Republicanul a avut probleme cu restricțiile de călătorie din Canada în timpul președinției sale în timp ce planifica o vizită oficială de stat însă, după ce a solicitat o derogare specială, i s-a permis în cele din urmă să intre în țara frunzei de arțar.

În cazul lui Bush, circumstanțele au fost însă diferite: incidentul s-a petrecut cu zeci de ani mai devreme, a fost catalogat doar drept contravenție și nu a fost niciodată judecat de un tribunal. În momentul arestării, Bush a recunoscut că era băut și a scăpat doar cu o amendă și suspendarea temporară a permisului. Este greu de spus dacă cele 34 de acuzații pentru care Trump a fost declarat vinovat vor fi tratate în mod similar de autoritățile străine.

Revenind la cazul “Bani pentru Stormy Daniels,” Politico a scris că o problemă suplimentară este că Trump va face cu siguranță apel la condamnarea din New York și sentința sa, iar tribunalul ar putea decide să-i permite să nu execute pedeapsa cu închisoarea până când apelul nu va fi finalizat.

Acest proces ar putea însă dura ani de zile. În teorie, Trump ar putea fi deja președinte pentru al doilea mandat înainte ca proceduriule legale să fie finalizate și autoritățile din New York să încerce să o pună în aplicare.

“Ne aflăm într-un teritoriu fără precedent,” a spus Eliason, care este lector la George Washington University Law School.

Legea federală vs. cea statală

Potrivit ziariștilor americani, deși Constituția nu conține niciun detaliu explicit care să-l scutească pe președinte de consecințele unei urmăriri penale, Curtea Supremă a susținut în repetate rânduri că președinția se bucură de protecții speciale împotriva diferitelor tipuri de ingerințe ale sistemului judiciar.

“Președintele ocupă o poziție unică în schema constituțională,” a scris forul suprem într-un caz din 1982 prin care a respins un proces civil împotriva fostului președinte Richard Nixon.

Judecătorii ar decide probabil că, deoarece Constituția spune că legea federală are întîietate asupra drepturilor statelor de a-și aplica legile în majoritatea domeniilor, statul New York nu l-ar putea trimite pe Trump la închisoare cât timp este președinte.

“Când există un conflict, legea federală câștigă sau predomină și nu poți permite statului să interfereze cu o funcție federală foarte importantă,” a spus Eliason.

Soluționarea acestui conflict ar putea necesita ca Trump să caute ajutor în instanța federală.

“Este posibil (ca republicanul) să se adreseze instanței federale și să solicite o acțiune în instanță împotriva procedurilor judecătorești de la nivelul statului,” a declarat profesorul de drept de la Virginia University, Saikrishna Prakash. “Instanța ar trebui să decidă: poate un stat să execute o hotărâre a unei instanțe de stat pentru a închide un președinte în exercițiu?”

Trump însuși a vorbit despre nevoia Curții Supreme de a interveni în cazul său. “Curtea Supremă a Statelor Unite TREBUIE SĂ DECIDĂ!” a scris republicanul pe platforma sa de socializare, Truth Social.

Deși unii dintre aliații săi l-au îndemnat și ei să apeleze la forul suprem, experții au afirmat că nu există nicio procedură prin care Trump ar putea aduce cazul la Curtea Supremă acum sau în viitorul apropiat.

Riscuri legale

Politico a scris că riscul unui conflict constituțional l-ar putea descuraja pe judecătorul Merchan să impună o pedeapsă cu închisoare lui Trump.

“Cred că este o problemă cu adevărat grea,” a spus Eliason. “Dacă tu ești judecătorul, una dintre temele sale mari a fost tratarea acestui inculpat ca pe oricare alt inculpat. … Ei bine, asta ar trebui să includă posibila sentință. În același timp, nu poți ignora cu adevărat dificultățile practice care vin împreună cu încarcerarea unui fost președinte al SUA. Ce faci cu protecția oferită de Serviciul Secret și cu toate celelalte lucruri? Îl ții tot timpul la izolare?”

Profesorul de drept de la Boston University, Jed Shugerman, a exprimat aceeași opinie. “De ce ar vrea un judecător să gestioneze asta?” s-a întrebat Shugerman. “Acesta nu este doar un coșmar logistic – este practic o imposibilitate logistică.”

Merchan s-a confruntat deja public cu unele dintre implicațiile încarcerării lui Trump. Cu câteva săptămâni în urmă, în timp ce discuta despre încălcările repetate ale lui Trump a ordinului de a nu vorbi public despre caz, magistratul a observat că există multe complicații și potențiale dezavantaje legate de trimiterea la închisoarea a liderului republican.

“Domnule Trump, este important să înțelegeți că ultimul lucru pe care vreau să-l fac este să vă trimit la închisoare,” a spus Merchan pe 6 mai. “Sunteți fostul președinte al Statelor Unite și, posibil, și următorul președinte. Există multe motive pentru care încarcerarea este cu adevărat o ultimă soluție pentru mine.”

Merchan însă a adăugat: “Am o treabă de făcut” și a spus că l-ar trimite la închisoare pe Trump dacă va continua să încalce ordinul său de a nu vorbi public despre caz.

Acum că Trump a fost condamnat, judecătorul Merchan va trebui să aibă în vedere considerații similare, a scris Politico.

Publicația a scris că, atunci când va anunța sentința, Merchan ar putea concluziona că închisoarea nu este justificată, deoarece Trump nu are alte condamnări penale, acuzațiile pentru care a fost găsit vinovat sunt infracțiuni la cel mai scăzut nivel în New York, iar republicanul va avea deja 78 de ani în ziua în care urmează să fie condamnat.

Pe de altă parte, Trump nu a arătat nicio remuşcare în legătură cu infracțiunile pentru care a fost condamnat, a disprețuit în mod repetat judecătorul și sistemul juridic din New York și a continuat să testeze limitele ordinului de a nu face declarații în acest caz. Toți acești factori l-ar putea determina pe Merchan să impună o sentință mai aspră.

Jurnaliștii au afirmat că chiar și o sentință mai blândă, cum ar fi probațiunea, ar duce la provocări legale, mai ales dacă Trump este ales președinte și el va susține că orice sancțiuni impuse de statul New York îi afectează îndatoririle.

Criză constituțională

Publicația Newsweek a scris și ea, citând experți juridici, că întemnițarea lui Donald Trump ar crea o criză constituțională semnificativă.

Greg Germain, avocat și profesor de drept la Syracuse University din New York, a declarat că trimiterea liderului republican în închisoare va duce la multe provocări legale.

Germain a spus că Trump ar putea evita închisoarea din cauza complexităților juridice uriașe implicate în închiderea lui.

“Nu cred că Trump va primi o pedeapsă cu închisoarea, pentru că asta ar crea o criză constituțională și o mulțime de apeluri și contestații de tipul habeas corpus, precum și o harababură pentru sistemul judiciar în încercarea de a se ocupa de prizonierul Trump,” a spus el.

Cazurile de habeas corpus sunt provocări legale la detenția unei persoane.

“Lucrul inteligent va fi să i se acorde probațiune sau o perioadă de suspendare a pedeapsei în așteptarea apelului. O decizie a judecătorului Marchan de a impune o pedeapsă cu închisoarea ar părea părtinitoare,” a afirmat Germain.

Michael Dimino, profesor de drept la Widener University din Pennsylvania a spus și el că închiderea lui Trump ar crea o criză constituțională.

“Sentința cu închisoarea este extrem de puțin probabilă, dar ea ar provoca o criză constituțională… Deși nu există un precedent direct (privind) puterea unui stat de a întemnița președinții SUA sau candidații la președinție, este clar că statele nu pot interfera cu autoritatea federală, inclusiv cu capacitatea președintelui de a-și îndeplini funcțiile,” a spus el.

“Președintele reprezintă întreaga națiune, iar un stat nu poate controla celelalte 49. Cazul de acces la buletinul de vot din Colorado, pe care Curtea Supremă l-a decis recent… a aplicat în unanimitate acel principiu pentru a împiedica statul Colorado să-l excludă pe Trump de la vot,” a spus Dimino, referindu-se la decizia din martie 2024 a Curții Supreme de a-l repune pe buletinul de vot pe Trump, magistrații hotărând că statul nu are autoritatea de a-l descalifica după acțiunile sale în urmă cu trei ani în timpul asediului Capitoliului de la Washington. (https://www.supremecourt.gov/opinions/23pdf/23-719_19m2.pdf)

Șase alegători din Colorado au susținut că Trump a încălcat o lege de după Războiul Civil care interzice persoanelor care au depus jurământul de a sprijini Constituția să se implice într-o insurecție sau rebeliune. Secțiunea 3 a celui de-al 14-lea Amendament nu a fost niciodată folosită împotriva unui candidat la președinție și a fost aplicată doar de opt ori din anii 1860 încoace. Judecătorii au respins în unanimitate acțiunea reclamanților.

Referindu-se la decizia Curții Supreme în cazul din Colorado, profesorul de drept a afirmat: “În consecință, ar fi neconstituțional nu numai ca un stat să închidă un președinte, ci și ca un stat să impună astfel de restricții, la călătorii, de exemplu, care l-ar împiedica substanțial să-și îndeplinească funcția de președinte.”

Profesorul Dimino s-a referit și la faptul că Trump este deocamdată doar candidat la președinția Statelor Unite, afirmând că “Constituția nu acordă statut special candidaților la președinție și, evident, aceștia nu au responsabilități constituționale.”

Expertul a adăugat: “Pe de altă parte însă, dacă un stat ar fi capabil să dezavantajeze un candidat împiedicându-l să facă campanie, aceasta ar putea prezenta o interferență foarte gravă în alegeri, subminând legitimitatea rezultatelor.”

Surse: Politico, NBC News, ABC News, People, Newsweek, NPR, casetext.com, supremcourt.gov, TruthSocial

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Referendum, are Președinte imunitate la infracțiunile sancționate de drept comun? Spre exemplu, împușcă in cap un copil de plăcere, trebuie să intre la închisoare?

    • Un exemplu cel putin tâmp, marca Mirela. 😂

    • Exemplul este foarte rezonabil, oficial prietenul lui pe care-l slăvește, a ucis peste 600 de copii in Ucraina, am dat un exemplu cu ce mă aștept de la el…

  2. Este foarte puțin probabil ca pentru faptele comise în cazul cel mai puțin grav dintre toate cazurile – puse la rece sau amânate sine die prin cațiuni partizane – Trump să fie condamnat la închisoare. Ar fi a minune și o mare greșală. Dar dacă totuși ar fi închis, ei bine, cred că da, ar conduce. Omul mi se pare a fi în stare de orice ))

  3. acțiuni, nu cațiuni

  4. păi se grațiază pe sine

  5. Problema e ca Trump nu va mai deveni presedintele Americii niciodata. Si are toate sansele sa intre in inchisoare pe mult ani. Asta nu ne spun marii cunoscatori ai lumii.