G4Media.ro

Giorgia Meloni, acuzată că a eliminat garanția privind avortul în condiții de…

Sursa foto: European Council

Giorgia Meloni, acuzată că a eliminat garanția privind avortul în condiții de siguranță din declarația G7

Giorgia Meloni, șefa guvernului italian, a fost acuzată că a eliminat o referință care garanta accesul la avorturi „sigure și legale” din textul declarației finale a summitului G7, potrivit The Guardian.

Citând surse din delegațiile membrilor G7, presa italiană a relatat joi că o clauză anexă privind dreptul la avort a fost eliminată din ultima versiune a declarației finale difuzată miercuri.

Clauza, promovată în special de Franța și Canada, viza consolidarea unui acord încheiat anul trecut de membrii G7 în Japonia, conform căruia aceștia vor garanta „accesul efectiv și sigur la avort”.

G7 s-a angajat de asemenea s-a angajat să respecte drepturile la sănătate sexuală și reproductivă pentru toți, „inclusiv prin abordarea accesului la avorturi sigure și legale și la îngrijiri post-avort”.

Surse din biroul Giorgiei Meloni au negat că referința a fost eliminată, afirmând pentru agenția de presă Ansa că declarația este încă în curs de negociere și că „tot ceea ce va fi inclus în documentul final vor fi punctele finale rezultate din negocieri”.

Vicepremierul Antonio Tajani a declarat pentru Sky TG24: „Diferitele delegații sunt în discuții și este prematur să facem o analiză și este inutil să facem predicții. Vom vedea care va fi acordul”. El a subliniat că, deși avortul va fi discutat la G7, Ucraina și Orientul Mijlociu sunt prioritare.

O sursă apropiată negocierilor a declarat pentru AFP că încă din 2021 „a existat o mențiune privind ‘accesul în siguranță'”, dar „Meloni nu vrea acest lucru”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...