G4Media.ro

Zelenski: Președintele chinez „mi-a dat cuvântul” că nu va vinde arme Rusiei

Sursa foto: CHIP SOMODEVILLA / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP

Zelenski: Președintele chinez „mi-a dat cuvântul” că nu va vinde arme Rusiei

Președintele chinez Xi Jinping „mi-a dat cuvântul său” că Beijingul nu va vinde arme Rusiei, a declarat joi, 13 iunie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o conferință de presă comună cu Joe Biden, potrivit Le Figaro.

“Am avut o conversație telefonică cu liderul Chinei. Acesta a spus că nu va vinde arme Rusiei. Vom vedea”, a declarat el în marja summitului G7 din Italia. „Mi-a dat cuvântul său”, a adăugat el.

Liderii G7 l-au primit cu brațele deschise pe Volodimir Zelenski joi în Italia, anunțând un împrumut de 50 de miliarde de dolari și un acord privind utilizarea activelor rusești înghețate pentru a ajuta Kievul să se apere, dovedind, potrivit președintelui american, că Occidentul „nu dă înapoi” în fața lui Vladimir Putin.

Acest avans obținut la G7 și acordul bilateral de securitate între Kiev și Washington, încheiat în aceeași zi în marja summitului, „îi arată lui Putin că (războiul) nu ne va obosi, că nu ne poate diviza”, a subliniat Biden în aceeași conferință de presă cu omologul său ucrainean.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Nu le vinde, le dă gratuit, sau în sistem barter…

  2. Zelensky are multa incredere in China. A zis ca asteapta sa mearga si la summitul pe care il vor organiza acestia.

  3. Poate avea tot atata incredere cat a avut si in garantiile de securitate oferite de Rusia cand Ucraina a renuntat la armele nucleare: zero.