G4Media.ro

Klaus Iohannis, unul dintre puținii șefi de state din regiune care au…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Klaus Iohannis, unul dintre puținii șefi de state din regiune care au lipsit de la Summit-ul de pace din Elveția, dedicat Ucrainei, deși n-avea agenda ocupată

Un total de 50 de țări și 56 de șefi de stat și de guvern au participa în acest weekend la Summitul din Elveția privind pacea din Ucraina. Dintre șefii statelor din regiune a lipsit însă președintele României, Klaus Iohannis, deși în agenda sa nu figurează niciun eveniment pentru zilele acestea.

La un eveniment global major, la care s-au luat decizii privind asistența pentru Ucraina, în lupta cu Rusia, țara noastră a fost reprezentată doar de ministrul de Externe, Luminița Odobescu. Acesta a transmis în cadrul summit-ului că întreaga comunitate internaţională este obligată să continue să sprijine Ucraina, fiind necesar „un angajament comun de a susţine dreptul incontestabil al fiecărei ţări suverane de a decide privind viitorul său”. ”Ucrainenii nu sunt doar victime ale agresiunii ruseşti. Ei sunt apărători ai libertăţii şi democraţiei”, a mai spus Luminița Odobescu.

G4Media a solicitat un punct de vedere din partea Administrației Prezidențiale, privind absența președintelui Iohannis de la acest eveniment global, urmând să revenim cu răspunsul.

Summit-ul de pace din Elveția este considerat un succes, având în vedere numărul mare al participanților de pe toate continentele, potrivit analiștilor politici. Au lipsit Rusia (care n-a fost invitată) și China (care nu și-a trimis delegați), dar au fost prezente inclusiv țări din Africa și din Caucaz, care încă se înclină Rusiei. Este primul summit care s-a concentrat pe doar trei puncte: siguranța nucleară și alimentară și returnarea prizonierilor de război ucraineni și a copiilor răpiți de Rusia.

Președintele ucrainean Volodomir Zelenski, vicepreşedintele american Kamala Harris, preşedintele francez Emmanuel Macron şi liderii Germaniei, Italiei, Marii Britanii, Canadei şi Japoniei s-au numărat printre cei care au participat la reuniunea din acest weekend, în staţiunea elveţiană Buergenstock. Vezi aici participanții: list-of-states-and-organizations_240616_100345 (2)

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a anunțat în acest context un nou pachet de ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, axat în principal pe sectorul energetic și pe asistența umanitară din această țară devastată de război. „Aceste eforturi vor ajuta Ucraina să răspundă la ultimele atacuri ale Rusiei asupra infrastructurii energetice ucrainene, sprijinind reparațiile și recuperarea, îmbunătățind rezistența Ucrainei la întreruperile aprovizionării cu energie și punând bazele pentru a repara și extinde sistemul energetic al Ucrainei”, a transmis și Kamala Harris.

Harris a anunțat, de asemenea, că în colaborare cu Congresul SUA, Departamentul de Stat intenționează să ofere 300 de milioane de dolari suplimentari pentru asistență civilă ucraineană în domeniul securității, pentru a sprijini echipamentele de salvare a vieților pentru gărzile de frontieră și forțele de ordine ucrainene.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut aliaților să ofere o asistență sporită, deoarece Moscova a intensificat recent atacurile în zona Harkov.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

29 comentarii

  1. A fost alaturi de Orban in vizita la Trump.

    • Nu, avea urgență trebuia să meargă la ski, și oricum nu avea ok ul lui Ciordacu să meargă în Alpi la conferința de pace

    • Iti dau eu in scris. Iohannis, alaturi de Orban au mers la Trump. A mers si Duda acolo acum cv timp. Trump mereu a tinut la tarile astea 3, Ungaria, Romania, Polonia. Republicanii in general.

    • Mai bine il votam pe Ponta….

  2. Omul a avut intotdeauna agenda lui personala, fara legatura cu agenda publica sau interesul national.
    Acum e imbufnat ca a ramas pe dinafara!

    • Exact. Nu mai are de ce sa mimeze. Mare blestem pe capul nostru…

  3. Un g.u.n. .i.!🤮

  4. Ăsta se vroia șeful NATO și el este un MĂSCĂRICI PARDON UN FICUS

  5. ori nu i-a dat ciolacu bani de avion, ori a intarziat ca a luat-o pe ruta sibiu-sydney-lucerna

  6. ajunge peste doua saptamani ! ce atata graba

  7. Normal că nu a participat la summitul pt pace in Ucraina. Luni avem meci cu ei și trebuie să câștigăm.

  8. A inteles din negocierile care se poarta ca nu va primi nicio functie la nivel european si acum face pe suparatul. Vom avea confirmare saptamana viitoare cand se discuta cedarea unui sistem Patriot Ucrainei.

  9. Eu cred ca nu v-ați uitat cu atenție la agenda președintelui. Are programat meci de golf.

  10. a lipsit pentru ca e inca pe drum (!) dar a facut niste escale turstice prin Europa

  11. Intern, era o situație neclară tocmai la Sectorul 1!

  12. Ficusul este in caraibe -trebuie musai cheltuiți banii alocați presidentiei înainte de alegeri

  13. Probabil à vrut sa evite intrebarile privind alegerile din Romania.
    In al doilea rand cred ca intuieste ca nu mai prinde nici o functie la nivel european.

  14. Doamneeee, ce bucurie ca scapam de el. Slava cerului Romania e o tara desteapta care o sa aleaga intre Simion, Ciolacu si Ciuca.

    • In privinta optiunilor politice, ne-am obisnuit de niste ani de zile sa zicem „mai rau de-atata nu se poate”…
      …realitatea ne-a contrazis!

    • Ei, eu sunt sigur ca ne salvează doamna Sosoaca.

  15. Vă rog să nu-l mai deranjați pe mare turist al țării! Omul e la relaxare mereu și vouă vă arde de muncă pentru România 😂. Sincer, abia așteptăm să nu mai auzim de el…

  16. Când îți lipești din pur oportunism imagunea de cea a lui Viktor Orban nu te poți aștepta la covor roșu
    Oricum toți liderii europeni știu cam câte parale faci, cât de lipsit de cuvânt ești. Și cât de cinic. Astfel vei ajunge la coșul de gunoi al istoriei unde îți este locul

  17. Klaus poate are un deranjament stomacal,o fi pe saprosan,imodium,lăsați-l să doarmă

  18. Probabil i’au zis ca nu are voie sa citeasca de pe foaie acelasi discurs de 9 ani. Ar fi trebuit sa’l invete pe de rost si era un efort incalificabil pt un mizerabil ca el. Efortul se depune doar pentru plimbat in vacanta

  19. Castravetele este supărat că nu.l mai baga nimeni in seama! Caracter zero!

  20. Jigodisme, suparat ca nu prinde nici macar postul de portar la NATO.

  21. un N I M E N I inutil

  22. Era obosit dupa 9 ani (inutili) de mandat! Se odihneste inaintea iesirii oficiale (si neoficale) la pensie!!!!

    Aferim!

  23. Lasati-l, ca-i bolnav: il doare-n cot.