G4Media.ro

Primul egal de la Euro 2024: Slovenia – Danemarca, scor 1-1

Facebook/UEFA Euro 2024

Primul egal de la Euro 2024: Slovenia – Danemarca, scor 1-1

Echipa naţională a Sloveniei a încheiat la egalitate duminică, la Stuttgart, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, în primul meci din grupa C a turneului final Euro 2024, transmite News.ro.

Danezii au dictat legea în primul sfert de oră şi au şi deschis scorul, în minutul 17, prin Christian Eriksen, care a primit în careu de la Jonas Wind. Cu acest gol, la 32 de ani şi 123 de zile, mijlocaşul de la Manchester United a devenit cel mai vîrstnic marcator al danezilor la un turneu final de Euro. Slovenii au reacţionat şi au fost mai prezenţi în atac, dar la pauză Danemarca a intrat cu avantaj de un gol.

Slovenii au cerut penalti în minutul 51, pentru un presupus henţ, şi un minut mai târziu pentru fault în careu, dar arbitrul nu a acordat nimic în ambele cazuri. Christensen a fost aproape de gol în minutul 54, iar Sporar a ratat egalarea incredibil, din faţa porţii, în minutul 75.  A urmat bara lui Sesko, din minutul 76, pentru ca slovenii să reuşească egalarea în minutul 77, la şutul lui Janza, din afara careului, uşor deviat de Morten Hjulmand. Elevii lui Matjaz Kek au dominat finalul de meci, dar nu au mai marcat şi meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1.

SLOVENIA: Oblak – Karnicnik, Drkusic, Bijol, Janza – Stojanovic (Verbic 67), Cerin, Elsnik (Stankovic 75), Mlakar  (Celar 75) – Sporar (Brekalo 90+5), Sesko (Kurtic 90+5). SELECŢIONER: Matjaz Kek.

DANEMARCA: Schmeichel – A. Christensen, J. Andersen, Vestergaard – Bah, M. Hjulmand (Delaney 89), C. Eriksen, Hojbjerg (Norgaard 83), V. Kristiansen (Maehle 78) – R. Hojlund (Poulsen 83), Wind (Dolberg 83). SELECŢIONER: Kasper Hjulmand.

Cartonaşe galbene: Stojanovic 53, Celar 85 / M. Hjulmand 49

Arbitri: Sandro Scharer – Stephane De Almeida, Bekim Zogaj (toţi din Elveţia) – Donatas Rumsas (Lituania)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...