G4Media.ro

Cheltuielile pentru armele nucleare cresc vertiginos / Investiția în Armaghedon – aproape…

captura youtube

Cheltuielile pentru armele nucleare cresc vertiginos / Investiția în Armaghedon – aproape 3.000 de dolari pe secundă

Puterile nucleare își modernizează arsenalele în fața tensiunilor geopolitice în creștere în întreaga lume, cheltuielile pentru arme nucleare crescând cu o treime în ultimii cinci ani, potrivit a două rapoarte publicate luni și citate de agenția AFP.

Potrivit unui raport al Campaniei Internaționale pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN), cele nouă state dotate cu arme nucleare (Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie, Franța, India, Israel, Pakistan și Coreea de Nord) au cheltuit anul trecut în total 91 de miliarde de dolari (85 de miliarde de euro).

Acesta arată, împreună cu un alt raport publicat de Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (Sipri), că aceste țări și-au crescut semnificativ cheltuielile, în timp ce își modernizează armele nucleare și chiar desfășoară altele noi.

„Cred că este corect să spunem că asistăm la o cursă a înarmării nucleare”, a declarat pentru AFP directorul ICAN, Melissa Parke.

Wilfred Wan, director al programului privind armele de distrugere în masă din cadrul Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (Sipri), a declarat că „de la Războiul Rece încoace, armele nucleare nu au mai jucat un rol atât de important în relațiile internaționale”.

Potrivit Sipri, numărul total estimat al focoaselor nucleare existente în lume a scăzut ușor: erau 12.121 la începutul anului, față de 12.512 cu un an înainte.

Unele dintre aceste focoase urmează să fie dezmembrate, dar 9.585 sunt disponibile în stocuri pentru o potențială utilizare, cu nouă mai multe decât anul trecut.

Iar 2.100 sunt menținute în „alertă operațională ridicată” – gata de utilizare imediată – pentru rachete balistice.

Aproape toate aceste focoase nucleare aparțin Rusiei și Statelor Unite, care dețin împreună 90% din armele nucleare din lume.

Sipri estimează, de asemenea, pentru prima dată în acest an, că China deține „câteva focoase în stare de alertă operațională”.

Chiar dacă „numărul total de focoase nucleare continuă să scadă, pe măsură ce armele din perioada Războiului Rece sunt progresiv dezmembrate”, se observă an de an o creștere a „numărului de focoase nucleare operaționale” din partea puterilor nucleare, a indicat Dan Smith, directorul Sipri.

2.898 de dolari pe secundă

Potrivit ICAN, cheltuielile mondiale pentru armele nucleare au crescut cu 10,8 miliarde de dolari în 2023 față de un an, în 2023, iar Statele Unite reprezintă 80% din această creștere.

Cota Statelor Unite din cheltuielile totale, de 51,5 miliarde de dolari, „este mai mare decât cea a tuturor celorlalte state nucleare la un loc”, potrivit ICAN.

Aceasta este urmată de China (11,8 miliarde de dolari) și Rusia (8,3 miliarde de dolari).

Britanicii și-au majorat semnificativ cheltuielile (+17%, la 8,1 miliarde de dolari), pentru al doilea an consecutiv.

Puterile nucleare în ansamblu au cheltuit anul trecut 2.898 de dolari pe secundă pentru a finanța aceste arme, potrivit raportului. Suma cheltuită pentru armele nucleare a înregistrat un salt de 33% din 2018 (când s-a situat la 68,2 miliarde de dolari), când ICAN a început să colecteze aceste date.

În toți acești ani, aceste țări au cheltuit aproximativ 387 de miliarde pentru aceste arme, potrivit raportului.

Investiții în Armaghedon

Parke a denunțat „utilizarea inacceptabilă a fondurilor publice”, calificând sumele cheltuite drept „obscene”.

Ea a subliniat că aceste fonduri reprezintă mai mult decât a estimat Programul Alimentar Mondial că ar fi necesar pentru a pune capăt foametei în lume. „Și un milion de copaci ar putea fi plantați pentru fiecare minut cheltuit pentru arme nucleare”, a adăugat ea.

Aceste investiții nu sunt doar inutile, ci și extrem de periculoase, a avertizat directorul ICAN, o organizație care a primit Premiul Nobel pentru Pace 2017 pentru contribuția sa la adoptarea unui tratat istoric de interzicere a armelor atomice.

Tratatul a fost ratificat de 70 de țări, dar nicio putere nucleară nu l-a semnat. „În loc să investească în Armageddon, cele nouă state cu arme nucleare ar trebui să urmeze exemplul a aproape jumătate din țările lumii și să semneze tratatul”, a declarat Alicia Sanders-Zakre, coautoare a raportului ICAN.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. pana la urma e ok: daca gresim ceva, peste cateva milioane de ani urmatoarea specie inteligenta o sa se traga din gandacul de bucatarie