G4Media.ro

UEFA Euro 2024: Programul meciurilor de vineri / Slovacia – Ucraina joacă…

Facebook/UEFA Euro 2024

UEFA Euro 2024: Programul meciurilor de vineri / Slovacia – Ucraina joacă într-un meci de interes și pentru România

Vineri sunt programate alte 3 meciuri la Campionatul European 2024 din Germania. Slovacia – Ucraina de la ora 16:00, Polonia – Austria de la ora 19:00 și Olanda – Franța de la ora 22:00. Partidele se vor putea vedea pe Pro Tv, cu excepția duelului dintre Polonia și Austria, care va fi transmis de Pro Arena.

Slovacia – Ucraina deschide ziua de fotbal la Euro, cu un duel de interes și pentru România, fiind adversare directe ale tricolorilor în grupa E. Meciul se va juca pe Düsseldorf Arena din Düsseldorf, de la ora 16:00. Slovacia se află pe locul 2 după victoria surprinzătoare împotriva Belgiei (1-0), în timp ce Ucraina este pe ultimul loc și va încerca să își revină după eșecul cu România (0-3).

De la ora 19:00 va avea loc confruntarea dintre codașele grupei D. Polonia – Austria se va juca pe Olympiastadion din Berlin și este un meci cu miză mare pentru ambele formații. Polonia a pierdut în primul meci în fața Olandei, scor 1-2, în timp ce Austria a fost învinsă de Franța printr-un autogol al lui Wöber, scor 0-1.

Ziua de Euro se încheie cu partida de foc dintre Olanda și Franța, care are ca recompensă locul 1 al grupei D. Meciul se va juca pe Leipzig Stadium din Leipzig, de la ora 22:00. Franța are istoria recentă în favoarea sa: a câștigat șapte din ultimele opt întâlniri cu Țările de Jos, inclusiv ambele confruntări din cadrul calificărilor pentru Euro, potrivit UEFA.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează