G4Media.ro

Guvernul aprobă redeschiderea unor mine de minerale și metale / Ordonanța ar…

Foto: Inquam Photos

Guvernul aprobă redeschiderea unor mine de minerale și metale / Ordonanța ar putea duce la redeschiderea minei de aur de la Roșia Montană / Ministrul Economiei susține că nu se aplică la Roșia Montană

UPDATE 1: Ministrul Economiei Radu Oprea a declarat vineri la finalul ședinței de guvern că ordonanța de urgență adoptată vineri nu se aplică exploatării de aur de la Roșia Montană.

”Nu se aplică asupra Roșiei Montane pentru că ANRM (Agenția pentru Resurse Minerale), care se transformă ca instituție, are competență asupra licenței. Licențele nu sunt în responsabilitatea Ministerului Economiei. Drept urmare această lege nu modifică nimic din ceea ce a fost decis referitor la Roșia Montană”, a spus Oprea când a fost întrebat dacă există vreo implicație asupra proiectului Roșia Montană?

Întrebat unde se va aplica noua OUG, Oprea a spus că ”Avem toate iazurile (de decantare – n.red.) unde știm că există aur și alte metale rare. Nu știm în ce concentrație, cantitate. Prin noua lege putem face analize să vedem ce concentrații de metale sunt acolo. Dacă prezintă interes și există tehnologii noi care nu sunt poluante, și încep să fie astfel de tehnologii, cu acordul comunităților locale, rezolvând o problemă de mediu, eu cred că poate fi una dintre soluțiile bune. Am venit cu acest cadru legislativ ca să dăm această posibilitate”.

Articol inițial: Guvernul are pe agenda ședinței de vineri un proiect de ordonanță de urgență care permite redeschiderea unor mine de minerale și metale. Mihai Goțiu, activist anti-RMGC, a scris pe portalul România Curată că proiectul de OUG ar permite companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) să poată începe exploatarea de aur de la Roșia Montană și fără licență. Proiectul de OUG vine la o zi după ce statul român, prin Autoritatea Națională pentru Resurse Minerale, a anunțat că nu prelungește licența de concesiune pentru Roșia Montană Gold Corporation.

Pe lângă modificări aparent benefice (legate de respectarea legislației privind accesul la materii prime critice), principala schimbare pe care ar aduce-o ordonanța de urgență este introducerea unui articol în Legea Minelor (art. 531, pct. 13 în proiectul de OUG) legat de posibilitatea redeschiderii minelor închise.

”Practic, prin simplul fapt că a deținut o licență minieră, RMGC poate cere și să obțină redeschiderea minelor de la Roșia Montană oricând! Ca și cum termenul de valabilitate nu ar mai avea nicio importanță. Adică și fără o licență valabilă”, a scris Mihai Goțiu.

Activistul anti-RMGC arată că guvernul invocă un regulament european privind redeschiderea exploatărilor de materii prime critice, dar susține că în acest regulament nu sunt prevăzute de fapt minele de aur și argint.

Citește aici proiectul de OUG privind redeschiderea minelor

Ce prevede proiectul de OUG:

După articolul 53 se introduce un nou articol, art. 531, cu următorul cuprins:

„Art. 531. (1) Pot fi redeschise la inițiativa autorității competente, cu avizul ministerului de resort, mine sau părţi din perimetrele de exploatare de resurse minerale neenergetice, altele decât cele energetice stabilite în cuprinsul art. 1 alin (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea prin divizare parțială a Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, pentru modificarea unor acte normative, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind activitatea Departamentului pentru Energie, a căror închidere definitivă a fost aprobată prin hotărâre a Guvernului, în următoarele situații:

a) mine sau părţi din perimetrele de exploatare de resurse minerale neenergetice, închise, pentru care operatorii economici au deținut actul juridic prevăzut la art. 3 pct. 17 ori au desfășurat activități pe baza avizelor la programele anuale de exploatare și/sau programelor anuale de lucrări;

b) mine sau părţi din perimetrele de exploatare de resurse minerale neenergetice care au constituit obiectul unei concesiuni miniere a cărei perioadă de valabilitate a expirat;

c) mine sau părţi din perimetrele de exploatare de resurse minerale neenergetice, situate în interiorul unor perimetre de exploatare cu activitatea oprită înainte de intrarea în vigoare a prezentului act normativ și care nu fac obiectul unei licențe.

(2) Redeschiderea minelor sau a unor părţi din perimetrele de exploatare de resurse minerale neenergetice, situate în interiorul unor perimetre de exploatare a căror închidere definitivă a fost aprobată prin hotărâre a Guvernului, se face prin procedura de ofertare prevăzută la art. 52, alin (4).

(3) Redeschiderea minelor sau a unor părţi din perimetrele de exploatare de resurse minerale neenergetice a căror închidere definitivă a fost aprobată prin hotărâre a Guvernului se poate face, la solicitarea persoanelor juridice interesate, cu avizul ministerului de resort, emis potrivit strategiilor și politicilor din domeniu, prin hotărâre a Guvernului, la inițiativa autorității competente care verifică îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică și financiară a solicitanților, precum și cu respectarea legislației de mediu în vigoare.

(4) Prevederile alin. (1) – (3) se aplică și titularilor aflați în perioada de observație din cadrul procedurii insolvenței, cu condiția aprobării măsurii în cuprinsul planului de reorganizare de către creditori și confirmării acestuia de către judecătorul sindic, plan care prevede reluarea activității de exploatare la aceste obiective miniere.

(5) Pentru licențele în vigoare obligațiile privind închiderea, ecologizarea și monitorizarea postînchidere se modifică cu acordul titularului”.

Expunerea de motive a guvernului din proiectul de OUG

În considerarea acestor aspecte se impune modificare și/sau completare de urgență a cadrului legislativ național în vederea adaptării la prevederile Regulamentului (UE) 2024/1252 al Parlamentului European și al Consiliului , intrat in vigoare la data de 23 mai 2024;

Neadoptarea proiectului de ordonanță de urgență de modificare a Legii minelor nr. 85/2003 prezintă riscul pierderii de către companiile naționale a oportunităților de finanțare a proiectelor strategice create de acest Regulament și implicit a oportunității de relansare la nivel național a domeniului resurselor minerale neenergetice, sector economic de importanta critica in atingerea obiectivelor strategice economice si a realizării tranziției energetice către tehnologii verzi în vederea combaterii efectelor schimbărilor climatice.

Accesul la materii prime este esențial pentru economia națională în sensul satisfacerii necesitaților dezvoltării sectoarelor economice în concordanță cu dezvoltarea tehnologică, precum și cu necesitățile dezvoltării de tehnologii de protecție a mediului. Există un set de materii prime neenergetice, neagricole, care sunt considerate critice pe fondul importanței economice ridicate și a expunerii lor la un risc ridicat în materie de aprovizionare, cauzat adesea de o concentrare ridicată a aprovizionării din câteva țări terțe Uniunii Europene.

Având în vedere rolul esențial al unui număr mare de astfel de materii prime critice în realizarea dublei tranziții verzi și digitale și având în vedere utilizarea lor pentru aplicații în domeniul apărării și al spațiului aerian, este probabil ca cererea să crească exponențial în deceniile următoare. În același timp, riscul de întreruperi ale aprovizionării este în creștere, pe fondul intensificării tensiunilor geopolitice și a concurenței în materie de resurse. În plus, dacă nu este gestionată în mod corespunzător, creșterea cererii de materii prime critice ar putea genera efecte sociale
și de mediu negative;

Materiile prime critice sunt necesare la începutul multor lanțuri valorice industriale și sunt adesea factori de producție esențiali pentru o gamă largă de sectoare strategice, inclusiv energia din surse regenerabile, industria digitală, sectorul aerospațial și sectorul apărării. Prin urmare, materiile prime critice joacă un rol esențial în susținerea activităților economice naționale, iar lipsa acestora ar putea avea un impact semnificativ pentru economia națională.

Astfel, se impune consolidarea capacităților în diferitele etape ale lanțului valoric al materiilor prime strategice pentru a contribui la diversificarea aprovizionării.

Așadar pentru a proteja economia națională, pentru a asigura dezvoltarea sustenabilă a acesteia și pentru a proteja reziliența economică a României este necesară adaptarea cadrului normativ pentru asigurarea accesului la o aprovizionare sigură și durabilă cu materii prime critice.

Având în vedere că neadoptarea în regim de urgență a măsurilor propuse va conduce la imposibilitatea diminuării riscurilor asociate perturbării lanțului de aprovizionare cu materii prime critice și energetice prin includerea în circuitul economic a unui număr însemnat de perimetre miniere și prin valorificarea iazurilor de decantare și a haldelor de steril prin punerea în exploatare și relocarea acestora conform celor mai bune practici internaționale, se impune promovarea prezentului proiect”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează