G4Media.ro

Extrema dreaptă germană Alianța pentru Germania (AfD) lansează formarea grupului parlamentar „Suveraniștii”,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Extrema dreaptă germană Alianța pentru Germania (AfD) lansează formarea grupului parlamentar „Suveraniștii”, din care ar urma să facă parte și Diana Șoșoacă

Partidul german de extremă dreapta AfD vrea să își inițieze propriul grup în Parlamentul UE săptămâna viitoare, relatează cotidianul german Der Spiegel, preluat de publicația austriacă Kronen Zeitung.

„Der Spiegel” citează un e-mail către administrația parlamentară în care un reprezentant al AfD a solicitat o sală pentru 100 de persoane și catering pentru „reuniunea constitutivă a unui nou grup parlamentar”.

Alternativa pentru Germania, care va fi reprezentată de 14 deputați în Parlamentul UE, a fost exclusă recent din unul dintre cele două grupuri eurosceptice înainte de alegeri.

Programul „suveraniștilor”

Potrivit unor surse, noul grup parlamentar se va numi „Suveraniștii” și programul său se va baza pe „Declarația de la Sofia” a partidului bulgar pro-rus Renaștere. Printre altele, aceasta ia poziție împotriva „ideologiilor globaliste” și a birocrației UE. De asemenea, face apel la negocieri de pace în războiul din Ucraina.

Posibili membri ai noului grup ar fi SOS România (partidul Dianei Șoșoacă), Se Acabó la Fiesta din Spania, NIKH din Grecia, Konfederacja din Polonia, Hnutie Republika din Slovacia și Mi Hazánk Mozgalom (Mișcarea Patria Noastră) din Ungaria.

De asemenea, un deputat european din partea partidului francez Reconquete, care a făcut parte anterior din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), s-ar putea alătura grupării. Grupurile politice din Parlamentul European au nevoie de cel puțin 23 de membri, care la rândul lor trebuie să provină din cel puțin șapte state membre.

AfD va avea 14 eurodeputați în noul Parlament European. Remarcile sale controversate ale fostului cap de listă Maximilian Krah despre SS au dus la excluderea partidului din cel de-al doilea grup eurosceptic, Identitate și Democrație (ID).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. suveranistii din toata lumea isi vor da mana cu mana si vor conduce in liniste si buna intelegere :)))

  2. Pe acolo curg rublele igienice

  3. Rusii cu rusii. Au toti poza pe perete. Dezbina Europa si cucereste-o.

  4. Da, e a noastra, noi am trimis-o acolo. Vrem sa aratam lumii ce popor „inteligent” suntem. Si mai avem cativa.

  5. In sfârsit si-a găsit sacul petecul. Să fie pe veci