G4Media.ro

Avocatul din Iași care şi-ar fi aruncat iubita însărcinată de la etajul…

Sursa foto: Pexels

Avocatul din Iași care şi-ar fi aruncat iubita însărcinată de la etajul șase a fost condamnat la 23 de ani de închisoare / Decizia nu este definitivă / Victima era stagiară la cabinetul avocatului

Avocatul Sebastian Felecanu, acuzat că şi-ar fi ucis iubita însărcinată după ce ar fi aruncat-o de la etajul șase, a fost condamnat, vineri, 21 iunie, la 23 de ani de închisoare pentru omor calificat asupra unui membru de familie. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi nu este definitivă.

Instanța l-a obligat pe Sebastian Felecanu să plătească celor trei părţi civile din dosar, rude ale victimei, echivalentul în lei al sumelor de câte 70.000 de euro pentru fiecare parte civilă, calculate la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând daune morale.

Judecătorii au stabilit ca avocatul să plătească și cheltuielile de judecată efectuate în cursul urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă, care se ridică la 80.000 de lei.

Avocatul ieşean este acuzat că şi-ar fi aruncat iubita, o avocată în vârstă de 26 de ani,  pe fereastră de la etajul şase, iar aceasta a murit pe loc.

Procurorii au stabilit că avocata era stagiară la cabinetul de avocatură al lui Sebastian Felecanu, iar după ce avocatul a divorțat și s-a despărțit efectiv de soția sa, din martie 2020, Sebastian Felecanu și Monica Cioată s-au mutat împreună.

O relație secretă presărată cu violențe fizice

Cei doi au păstrat secretul asupra relației lor pentru că era o diferență de 13 ani între ei, dar și pentru  că victima era stagiar, iar avocatul îndrumătorul ei, aspect ce ar fi putut da naștere la discuții în familiile celor doi, dar și în rândul avocaților.

Legătura sentimentală dintre avocat și stagiară a fost presărată cu certuri care au devenit din ce în ce mai dese și au culminat cu violențe fizice reciproce, cum s-a întâmplat și în minutele premergătoare crimei.

„Victima, o persoană extrem de impulsivă, după cum rezultă din probele testimoniale, dar și foarte atașată de inculpat, aflată într-o relație de a cărei siguranță se îndoia permanent (conform mesajelor din aplicația Whatsapp) se enervează și mai tare și începe să îl lovească pe inculpat, în scopul de a-l determina pe acesta să nu plece, lucru pe care i-l comunică în mod repetat. În același timp, tot victima pare că izbește lucruri prin casă. Inculpatul îi transmite, de asemenea repetat, dar pe un ton mai degrabă normal, să nu îl mai lovească, amenințând-o că o va lovi, victima transmițându-i că a făcut-o deja, că a lovit-o fix în burtă”, se menționează în rechizitoriu.

Lucrurile au degenerat rapid și după ce s-au lovit din nou reciproc, Sebastian Felecanu și-a strâns de gât iubita și a aruncat-o de la fereastra apartamentului. Cu câteva secunde înainte, stagiara a strigat puternic, conștientizând ce urmează să se întâmple, după cum au declarat la proces mai mulți martori.

„Pe fondul unui conflict cu victima, persoană cu care inculpatul conviețuia, având relații asemănătoare celor dintre soți și cunoștea faptul că este însărcinată, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri la nivelul feței și al corpului, după care a strâns-o de gât, prin comprimarea cu mâna a zonei cervicale, iar ulterior, profitând de starea de semiconștiență sau inconștiență a numitei …,  a așezat corpul acesteia cu fața în jos, orientată spre interiorul camerei și picioarele spre exterior, pe marginea ferestrei bucătăriei și a împins-o în exteriorul clădirii, leziunile provocate la contactul cu solul ducând la decesul victimei”, au explicat anchetatorii.

Nu a recunoscut crima

La 25 de secunde după căderea victimei, avocatul a sunat la 112, comunicând faptul că „pe … s-a aruncat o persoană”. La solicitările operatorilor legate de persoana care s-a aruncat, avocatul a precizat că este vorba despre o femeie, în vârstă de 26 de ani, însă la solicitarea operatorului de a furniza mai multe informații până la ajungerea unui echipaj de poliție, Sebastian Felecanu a spus scurt: „n-am mai multe informații”.

În timp ce un echipaj de pe ambulanță efectua manevre de resuscitare a tinerei de 26 de ani, avocatul i-a povestit unui polițist care a mers la apartamentul unde acesta locuia că era într-o relație cu victima, acesta din urmă fiind însărcinată în 8 săptămâni cu copilul său.

Polițistul i-a cerut atunci lui Felecanu să indice locul de unde a sărit victima, iar acesta a indicat fereastra de la bucătărie, care era închisă la acel moment. În instanță, avocatul a susținut constant că victima s-ar fi aruncat de la fereastra apartamentului și că ar fi avut anterior mai multe tentative de sinucidere.

A fost contrazis de expertiza criminalistică efectuată, de înregistrările video depuse la dosar și de martorii care au dat declarații, instanța concluzionând în final că Sebastian Felecanu și-a ucis iubita.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează