G4Media.ro

GALERIE FOTO Construcții ilegale demolate cu buldozerul după dispoziția primarului Fritz. Primăria…

Sursa foto: Primăria Timișoara

GALERIE FOTO Construcții ilegale demolate cu buldozerul după dispoziția primarului Fritz. Primăria Timișoara recuperează un nou teren

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a emis o dispoziție de demolare pentru a recupera terenul în data de 23 mai 2024. Familia care ocupa terenul a încercat să oprească aplicarea dispoziției în instanță, dar acțiunea a fost respinsă de Tribunalul Timiș.

Marți dimineața, echipele Primăriei Timișoara s-au deplasat în cartierul Blașcovici, pe strada Semicerc, unde un teren public de aproape 2.000 metri pătraâi a fost ocupat ilegal de o familie care și-a făcut casă aici.

Potrivit primăriei, aceștia au început acum mai bine de zece ani să ocupe terenul treptat, începând cu câteva construcții improvizate și în final au ridicat o casă cu mai multe anexe și au îngrădit curtea cu o mare poartă de fier. Din primele declarații ale unuia dintre locatari de la fața locului reiese că acestea deține mai multe proprietăți în Timișoara. Domiciliile locatarilor sunt, după primele verificări, declarate în Belgia.

Primăria a început, marți, demolarea tuturor construcțiilor, care niciuna nu era autorizată sau intabulată, pentru a elibera terenul aflat în proprietate publică.

„Aici avem de-a face cu o metodă care din păcate a funcționat în trecut – un teren al orașului e ocupat aparent temporar de oameni care sunt aparent cazuri sociale, dar situația devine permanentă și construcțiile din ce în ce mai serioase. Astăzi transmitem un semnal clar că nu mai acceptăm astfel de metode. Timișoara are un sistem de locuințe sociale, care chiar dacă ar fi insuficient, terenurile orașului nu pot fi acaparate de cei care au cel mai mare tupeu”, a spus primarul Dominic Fritz.

De față a fost și o echipă a Direcției de Asistență Socială pentru a urmări situația copiilor prezenți pe terenurile respective.

Primarul Fritz susține că are un angajament ferm de a recupera terenurile, clădirile și apartamentele publice, care au fost acaparate ilegal.

În ultimele luni, mai multe proprietăți ale orașului au fost recuperate, de exemplu un hectar de teren pe malul Begăi, str. Cezar între Bulevardul Loga și Parcul Copiilor, un spațiu verde generos pe Calea Aradului, sau un teren pentru parcare în Badea Cârțan.

demolare construcție ilegală Timișoara
Sursa foto: Primăria Timișoara
demolare construcție ilegală Timișoara
Sursa foto: Primăria Timișoara

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Unul dintre putinii primari care aplica legea. Multi primari nu respecta nici macar hotararile judecatoresti.

  2. De ce nu se specifica ce fel de „familii” au construit acolo?😆

  3. Chiar ma unge pe inima cand vad ca razbeste din cand in cand si dreptatea.