G4Media.ro

Demonstrațiile din Kenya: Președintele Ruto promite măsuri ferme împotriva „anarhiei”

Sursa foto: Facebook / William Ruto

Demonstrațiile din Kenya: Președintele Ruto promite măsuri ferme împotriva „anarhiei”

Președintele Kenyei s-a angajat marți să reprime cu fermitate „violența și anarhia” în urma manifestațiilor împotriva planurilor fiscale ale guvernului său, marcate de cel puțin 5 morți, potrivit ONG-urilor, și de o intruziune a protestatarilor în parlament, transmite AFP.

„Vom răspunde pe deplin, eficient și rapid la evenimentele perfide de astăzi”, a declarat William Ruto în cadrul unui briefing de presă în capitala Nairobi.

Acest a afirmat că securitatea familiilor și a proprietăților este cea mai mare prioritate a sa, în timp ce protestele violente continuă în țară.

„În timp ce poporul kenyan se duce la culcare, vă asigur că securitatea dumneavoastră, a familiilor și a proprietăților dumneavoastră rămâne prioritatea mea absolută”, a declarat el marți într-un discurs adresat națiunii.

El a numit protestele un „atac fără precedent asupra instituțiilor de integritate și exprimarea legitimă a drepturilor și libertăților fundamentale de întrunire, demonstrație, pichetare și petiționare a autorităților publice, de către o parte a cetățenilor care respectă legea”.

Ruto a adăugat că „Republica Kenya a fost infiltrată și deturnată de un grup de infractori organizați”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează