Fostul şef al CSM, judecătorul Bogdan Mateescu, admis la Inspecţia Judiciară / Mateescu a fost anchetat de Parchetul general, dar a primit clasare / Şi judecătoarea care a confirmat clasarea iniţială a dosarului 10 August a fost admisă
Fostul şef al CSM şi actual preşedinte al Tribunalului Vâlcea, judecătorul Bogdan Mateescu, a fost admis la concursul pentru un post de inspector judiciar la Inspecţia Judiciară în urma celor două probe, interviul şi testul-grilă, potrivit portalului CSM.
Astfel, Bogdan Mateescu a obţinut 100 de puncte în condiţiile în care avea nevoie de minim 70.
Pe 15 martie acest an, Parchetul General a clasat dosarul care îi viza pe judecătorul Bogdan Mateescu și pe tatăl său, reales primar în Băile Govora din partae PSD după ce a migrat de la PNL. Judecătorul Bogdan Mateescu a fost luat în calcul de PNL pentru a ocupa funcția de ministru al Justiției în 2023.
Primarul Mihai Mateescu, tatăl judecătorului Bogdan Mateescu, a fost acuzat de abuz în serviciu. Antena 3 a publicat înregistrări din dosar în care primarul Mihai Mateescu are o discuție contondentă cu o funcționară din subordine, iar fiul edilului, judecător și fost președinte al CSM, apare în timp ce îi propune acesteia un post mai bine remunerat:
- „Ce vreau să-ţi spun…unde e ideea…Nu am făcut nimic, m-a văzut tare supărat Bogdan ieri şi m-a întrebat: – Ai probleme? Şi i-am spus: N-am! Dar am strâns documentele şi o să vezi…stare civilă şi tot, ca să fac acţiune la Parchet împotriva ta şi a lui Cosmin. Ca să ştii! N-am făcut-o că mi se înmoaie mâna…”
- „Ba mai mult, am un raport, adică 2 rapoarte, făcute de domnul secretar, care constituie muniţie! MUNIŢIE! Şi fii atentă, bă, ţi-o spun: nu le-am dat curs! Am zis că nu mi se pare normal. Că ea, e unde e ea, în arealul ei, e treaba ei..mă gândesc la copii. Copii pe care i-am iubit şi-i iubesc, cu cea mai mare sinceritate. Da, n-am dat curs! Dar aceste lucruri s-au strâns!”
- „Eu ţi-am spus: mie să-mi spui clar ce ai de gând să faci! Dacă vom continua…dar pe coordonatele pe care le impun eu, nu altcineva. Da? Pentru că trebuie să vorbim, pecuniar sau cine ştie ce se va întâmpla cu ce n-ai făcut! (…) Eu îţi spun că nu e în regulă ce s-a întâmplat, eu am nişte documente aici care te incriminează, Mari…e vorba de aceea de…sărbătorile astea…Te incriminează..te incriminează…Eu pot să spun, le-am strâns acolo, pot să dau drumul, pot să nu dau drumul!”
Judecătorul Mateescu i-ar fi propus femeii un post remunerat cu 6.000 de lei pe lună funcționarei care „voia să facă sesizări”:
„Funcţionar: Bună! Mai stau de vorbă cu colegii, mai muncesc
Bogdan Mateescu: Vreau să vorbesc cu tine şi cu Raul pentru că am auzit că, nu ştiu, vrei să faci seizări.
Funcţionar: Ce mă, sesizări? Nuuu, discutăm.
Bogdan Mateescu: Eu te ajut dacă vrei să faci sesizări la Busuioc, la Curtea de Conturi.
Funcţionar: Nu.
Bogdan Mateescu: Nu? Deci sunt vrăjeli?
Funcţionar: Ce, tu te iei după lume? Lumea în Govora… tu nu ştii?
Bogdan Mateescu: Unde e golanul de bărbatu?
Funcţionar: Azi e liber. Umblă cu mama soacră.
Bogdan Mateescu: Ce studii ai tu?
Funcţionar: Ce studii am? Economice.
Bogdan Mateescu: De ce nu vii la Vâlcea? 6000 de lei.
Funcţionar: Unde mă?
Bogdan Mateescu: La Tribunal, transfer.
Funcţionar: Ce ai mă? 6000, pe bune?
Bogdan Mateescu: Până pe 4 aprilie. 5000 mii şi ceva.
Funcţionar: Păi dacă nu le mai urmăresc…uite, nu am ştiut!
Bogdan Mateescu: 5000 şi ceva.
Funcţionar: M-am mai gândit într-un timp dar… uite, nu am căutat!
Bogdan Mateescu: Poţi să te gândeşti şi săptămâna asta.
Funcţionar: Bine că-mi ziseşi.
Bogdan Mateescu: Îl sun pe Raul şi îi spun, da?
Funcţionar: Vorbiţi, da.
Bogdan Mateescu: Vrei să ştii despre ce este vorba acolo? Tu eşti doar pe internet, nu?
Funcţionar: Îhm…
Bogdan Mateescu: Ai contabilitatea, oricum suntem praf. Se face inventarul, avem sute milioane lipsă, sute milioane plus. Nu s-a făcut niciodată, de fapt, inventarul. Îi dau un exemplu, ştii? Toată lumea învaţă. Mai sunt două fete înscrise plus un om, mai e şi un consilier pe achiziţii.
Funcţionar: Îhm..hai că mă uit. Mulţumesc mult! Vorbim. Pa!
Mihai Mateescu este acuzat de procurori că, în calitate de primar, s-ar fi împroprietărit ilegal cu un teren aflat în centrul stațiunii Băile Govora. Mai exact, e vorba despre un teren de 240 de metri pătrați în parcul din centrul orașului, despre care procurorii susțin că a fost retrocedat și dezmembrat ilegal.
„Operațiunea de împroprietărire se realizează prin niște documente care poartă semnătura domnului Mateescu. În adeverința pe care o vedeți chiar acum pe ecran, primarul Mihai Mateescu îi certifică domnului civil, cum ar veni, Mateescu Mihai, cu domiciliu în Băile Govora (…) că terenul acesta de 240 de metri pătrați din parc este lipsit de conflicte. Adeverința trebuie să ajungă și la cadastru. Aici este procesul verbal pe care primarul Mihai Mateescu îl semnează pentru numitul Mateescu Mihai. Nu sunt litigii, nu sunt probleme la vreo instanță, nicio tulburare de posesie…„ mai relatează Antena3.
Şi judecătoarea care a confirmat clasarea iniţială a dosarului 10 August a fost admisă
Este vorba de judecătoarea Daria-Isabela Miheţ de la Tribunalul Bucureşti. Ea era detaşată la Inspecţia judiciară din octombrie anul trecut.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii